Dacă în urmă cu o săptămînă, nici jumătate din cele 12.000 de doze de vaccin antigripal gratuit nu fuseseră administrate, ulterior, în doar cîteva zile, acestea s-au epuizat. „Mai sînt cîteva sute, dar numai de rezervă. La sediul Direcției sînt 200 de doze și tot cîte 200 se mai găsesc la compartimentele de epidemiologie pe care le avem în Onești și Moinești. Ele sînt păstrate pentru cazuri deosebite”, declară doctorul Marin Buștuc, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică. Restul de 24.000 doze din necesarul de 36.000 este așteptat să vină pînă, cel tîrziu, în 17 noiembrie și vaccinul va fi, mai mult ca sigur, străin, respectiv Vaxigrip sau Influvac. Cea mai mare parte va fi distribuită la medicii de familie. Pentru cei care cred că efectuarea vaccinului după 15 noiembrie va fi tardivă, deci nu va mai fi oportună, doctorul Buștuc precizează: „Nu este prea tîrziu. în anii anteriori, vaccinarea începea cam pe la 15 noiembrie. Anul acesta s-a făcut mai devreme, pentru că a fost situația cu inundațiile. în plus, deocamdată nu avem nici un semnal că s-ar fi declanșat vreo epidemie de gripă”. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.