■ declară Jean Gavrilă, antrenorul divizionarei B FC Onești
– Obiectivul cu care FC Onești pleacă la drum?
– Sîntem abia la începutul pregătirilor. Nici măcar nu am plecat în cantonament. E greu de spus acum obiectivul. Sigur, ar fi o clasare între primele cinci echipe.
– Primul loc, adică promovarea, este un cuvînt străin pentru Jean Gavrilă?
– Primul loc nu ar deranja pe nimeni. În subconștientul nostru, toți am dori să promovăm.
– Cum merg pregătirile?
– Băieții se pregătesc cu seriozitate și chiar aș spune cu simț de răspundere. Eu, cel puțin pînă acum, sînt mulțumit de ei. În ciuda căldurii și suprafețelor de antrenament anevoioase totul este bine pînă acum. Nu sînt probleme.
– Pleacă cineva de la Onești?
– În cazul în care ar fi solicitări, serioase însă, ar putea pleca. Deocamdată nu am primit nici o ofertă care să convină clubului.
– Se poate vorbi de posturi deficitare?
– Dacă apare un jucător mai valoros, oricare ar fi postul, e cu totul altceva. Îl luăm și întărim respectivul post.
– De valoarea lotului ce ne puteți spune?
– Am la dispoziție cam același lot. Cred că sînt vreo 2-3 în plus. Deci este bine sub acest aspect.
– Aveți momentan 31 de jucători în pregătiri. Cîți vor rămîne?
– Sînt foarte mulți în probe. Săptămîna aceasta vom hotărî, în mare, cine rămîne. Vrem că înainte de cantonament lotul să fie aproape conturat. Cert este că mizăm tot pe vechiul lot.
– Despre condițiile oferite de conducerea clubului?
– Lumea este deschisă pentru performanță și asta este foarte bine. Condițiile sînt bune, avem tot sprijinul conducerii și oamenilor cu care lucrăm direct. E mai greu acum cu pregătirile, pentru că protejăm terenul de joc.
– La Slănic ce regim le veți impune fotbaliștilor?
– Nu unul spartan, însă unul după care să se simtă acumulările pe care le doresc. Vom efectua cîte două antrenamente pe zi, unul la Tîrgu Ocna, de unde vom închiria terenul de joc. În rest, îi voi alerga pe pantele Slănicului. Trasee se găsesc, nu-i nici o problemă. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns