La doar 12 ani, Ioana, acum in clasa a VI-a la institutia amintita, a reusit sa atraga atentia criticilor de arta prin talentul cu care, inca de mica, isi unduieste penelul pe pinza sau hirtie. Este motivul, de altfel, care i-a determinat pe mentori sa-i incurajeze harul prin organizarea primei ei expozitii de pictura. La vernisaj, despre cele 20 de lucrari expuse in holul liceului, a vorbit artistul plastic Aurel Stanciu. Acesta, alaturi de profesorul de desen de la clasa, Lacramioara Nemes, vegheaza drumul spre reusita in cariera a micutei Ioana. „Nu e un copil cu o pasiune de moment, ci un adevarat talent. Ioana isi insuseste o diversitate de tehnici, depasindu-si naivitatea specifica virstei. Sint sigur ca nu am sa-i spun niciodata micuta Picasso sau micuta Rembrandt, ci prin ceea ce va realiza Ioana Cojocaru”, a apreciat Aurel Stanciu. In ceea ce o priveste pe artista, ea ne-a declarat cu emotie ca pasiunea pentru pictura o are inca din primii ani de scoala. „Sper ca pasiunea mea sa continue si sa devina, de ce nu, un mod practic de existenta”, a spus Ioana. Tot ea a dezvaluit si „numele” muzelor sale: peisajele si oamenii.
Lasă un răspuns