Numărul pentru copiii abuzați, apelat de toți bețivii

Administrator

Asistenții sociali de la Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență (SIRU) de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău au avut sărbători cît se poate de liniștite. Asta, pentru că la numărul de telefon 983 nu au fost semnalate cazuri sau incidente care să privească problematica copilului aflat în dificultate. Potrivit dispecerilor acestui serviciu care au fost de serviciu înainte și după anul nou, firul scurt a fost folosit de băcăuani, dar nu în scopurile pentru care a fost înființat. „De Revelion, spre exemplu, am fost apelați de 12 ori, dacă punem la socoteală și faptul că doar o singură persoană ne-a sunat de cinci ori. Oamenii, probabil prinși în focul distracțiilor, au semnalat cazuri de violență domestică produse ca urmare a consumului exagerat de alcool. în asemenea situații, am discutat cu cei de la capătul firului că trebuie să se adreseze poliției și jandarmeriei băcăuane și le-am dat numerele de telefon ale acestor instituții”, au spus reprezentanții Protecției Copilului. (Florin NISTORESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.