Nuntă cu bucluc

Ștefan RADU

Inițiativa unei fuziuni rapide între PD și PNL se dovedește a fi un eveniment mult mai complicat decît părea acum cîteva săptămîni. Tirul de replici și contrareplici la care am asistat este doar imaginea epidermică a unor frămîntări ce depășesc granițele României. Vizita la București a delegației ALDE, în frunte cu Graham Watson, șeful liberalilor europeni, am perceput-o, încă de la primul comunicat, drept o reacție politică la ceva ce nu ni s-a prezentat încă. Cum am depășit demult vîrsta la care să mai cred în coincidențe nevinovate, am încercat să găsesc o legătură între graba pețitorilor democrați, votul negativ al popularilor europeni în parlamentele lor naționale la adresa Tratatului de Aderare și oaspeții englezi care au ținut să aibă o întrevedere cu președintele Traian Băsescu. Devine din ce în ce mai clar că România, prin cei 35 de europarlamentari pe care îi va avea după 2007, poate schimba raportul de forțe între marile grupuri doctrinare ce gestionează Europa. în aceste condiții, presiunile care se exercită asupra PNL de a părăsi grupul liberal și de a trece în anticamera popularilor cu rugămintea de a fi și ei admiși în această familie eterogenă dovedesc o atenție deosebită care se acordă eșichierului românesc. Graham Watson a repetat pînă la epuizare, în timpul vizitei la București, că liberalii trebuie să rămînă alături de cei care și-au dovedit susținerea de-a lungul anilor. Punerea în ecuație a doi termeni care nu ar avea elemente comune – strategia internă a unui partid și eforturile de a obține aderarea țării la Uniunea Europeană – este o chestiune nouă. Dintr-o dată, ni se dă de înțeles că nu doar reformele, „crocodilii”, eficiența economică și inflația sînt decisive în luarea unei decizii la nivel continental, ci și grupul doctrinar din care faci parte sau prietenii politici pe care îi ai. Este un semn că chiar și Uniunea Europeană trece printr-o fază de schimbare, transformîndu-se dintr-o zonă a liberului schimb economic (ceea ce era inițial), într-o structură federală, politică, scenă a jocurilor de culise regizate de partide și de oameni politici. Ținta este una singură: gestionarea puterii la nivel european.
Fuziunea este clar că a început prost! După momentul de surpriză, a urmat analiza rece. Contopirea celor două formațiuni într-un partid nou, cu o doctrină altoită, pare din ce în ce mai greu de realizat. Campania celor de la PD de a atrage parlamentari, primari și consilieri din stînga spectrului doar pentru a deveni o formațiune de mase, cu procentaje babane prin consilii și comisii, produce o confuzie doctrinară și mai îngrijorătoare. Chiar dacă am da uitării istoria postrevoluționară a acestei formațiuni, tot n-ar fi de-ajuns. Rupți din trunchiul lui Iliescu, democrații au avut strategii doar pe termen scurt. Scopul constant a fost accederea la structurile de putere locale și naționale. S-au declarat socialiști cîtă vreme așa era la modă și în România, dar și în Europa. Nu au stat prea mult pe gînduri și cînd au întrezărit o undă de lumină prin crăpătura ușii de la populari au sărit grăbiți în altă barcă. Stau cuminți și așteaptă să li se acorde atenție din partea conservatorilor europeni și nu scot un cuvînt atunci cînt parlamentarii de această orientare se opun pe toate căile admiterii României în Uniune. încep să cred că li s-a trasat sarcină de la Bruxelles să facă prozeliți pe-aici și abia atunci vor primi statutul de membri stagiari. Altfel, este greu de înțeles de unde a apărut această grabă de a aduna tot ce rămîne de pe la alte partide? în plus, acest ghiveci care rezultă după racolarea unor membri PRM, PSD, PUNR și PC ridică mari semne de întrebare la adresa formațiunii care va rezulta după fuziunea cu PNL. Cum să crezi că niște socialiști sau naționaliști pot deveni, dintr-o dată, susținători ai principiilor liberale? Oricît de mare ar fi partidul nou apărut, credibilitatea lui va tinde spre zero. Chiar dacă politica românească nu funcționează pe criterii doctrinare, totuși o mare parte din electorat se dovedește a fi mai inteligentă decît… aleșii. O adunătură de oportuniști ce au simțit mirosul pătrunzător al ciolanului puterii nu au cum să convingă, într-un timp scurt, de bunele lor intenții. Ar fi de neînțeles – în parametri logici – graba de a desființa ultimul partid istoric din România, singura formațiune liberală din Europa care se află, în acest moment, la putere doar pentru a face pe plac unui grup popular ce și-a dovedit neîncrederea față de potențialul integrator al acestei țări.
Și apropo: dacă tot sînt democrații oamenii de casă ai popularilor europeni, de ce nu reacționează la măgăria cu proiectarea filmului documentar referitor la ceangăii din Pustiana și Cleja? Domnul Boc – mare naționalist cînd vine vorba de sondaje electorale – tace mîlc atunci cînd sîntem jigniți de acțiunile popularilor din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. El nu a comentat nici votul conservatorilor olandezi, nici isteriile unei doamne populare din Germania, nici alte gesturi nedrepte din partea celor care ar trebui să devină partenerii celei mai importante formațiuni politice din România. Decît așa prieteni, mai bine niște adversari socialiști…înă alături de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!