Locatarii blocului 2 de pe strada Victor Babeș din municipiul Bacău i-au sesizat miercuri seara pe polițiștii de la Secția 1 despre faptul că din spatele ușii garsonierei 92 răzbate un miros sufocant de cadavru. Sosiți la fața locului, polițiștii au constatat că ușa de la intrare era încuiată pe dinăuntru, motiv pentru care au cerut ajutorul vecinilor pentru a forța intrarea. După ce au spart ușa, oamenii au observat că în camera din față se afla cadavrul unei femei, aflat în stare avansată de putrefacție, care s-a dovedit a fi al Magdalenei Bumbu, de 55 de ani, proprietara garsonierei. Urmează ca medicii legiști să se pronunțe asupra datei și a cauzei morții Magdalenei Bumbu. (Fl. C.)
O femeie a fost găsită putrezită în casă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.