Slabă, agitată, cu privirea de cîine bătut, așa ne-a întîmpinat Maria Sascău în sălașul ei, care se află de ceva vreme în beciul unui bloc de pe strada Mioriței. Femeia, de 67 de ani, povestește că toată viața ei a fost un coșmar care nu se mai sfîrșește. Are șapte copii, făcuți la tinerețe cu doi bărbați „alcoolici, descreierați”, spune ea, care o băteau cu program din te miri ce. Amîndoi i-au lăsat în seamă toate grijile părintești, motiv pentru care statul a intervenit de mai multe ori în creșterea celor șapte copii.
„Am locuit prima dată într-un bordei plin de șobolani, pe strada Vasile Roaită, dar prin 1973 a luat foc și a trebuit să plecăm care încotro. Mai tîrziu, l-am cunoscut pe Dorel Berza, cu care am avut ultimii patru copii, dar și de unde am stat cu el, pe 9 Mai, la numărul 100, ne-au dat afară pentru că nu plătisem chiria. într -o seară, au venit mascații și ne-au scos afară, ca pe șobolani. în urmă cu trei ani, și-a făcut milă de mine o femeie singură, Maria Crăciun, dar era o femeie alcoolică. Au evacuat-o și pe ea, dar cel puțin acum este la Căminul de Bătrîni și are un acoperiș deasupra capului și masă la oră fixă”, spune Maria Sascău.
De prin septembrie, Maria Sascău și-a făcut culcușul în stația de autobuz de pe traseul 17, dar, spune ea din nou, „veneau la mine tot felul de boschetari și de hoți care încercau să mă fure, ori să profite de mine. Pe la jumătatea lunii octombrie, și-a făcut milă de mine o doamnă, care locuiește la blocurile turn de pe Mioriței, și m-a lăsat să stau în beciul ăsta, dar nici aici nu am liniște”. Ea povestește cum, în urmă cu doar cîteva zile, o femeie care locuiește în incintă a dat-o afară, încercînd s-o arunce peste o balustradă metalică, aflată la aproape doi metri înălțime.
Maria Sascău își dorește doar să nu mai stea pe stradă ori să doarmă prin subsoluri. Ar face orice să știe că iarna nu o va găsi „în jungla Bacăului”, așa cum ne-a spus. Despre copiii ei, femeia nu a mai aflat vreo veste de foarte mult timp. Singura amintire este bătaia pe care a primit-o de la unul dintre băieți. „M-a bătut de mi-a scos dinții din gură”, povestește Maria Sascău.
Nu există nici un fel de semnal din partea autorităților băcăuane, cum că bătrîna ar putea fi ajutată, chiar dacă atît președinta asociației de proprietari, Gabriela Neagu, cît și alți vecini din zonă au expus autorităților situația femeii. La căminul de Asistați de pe strada Ghioceilor, locurile libere s-au epuizat de mult, iar lipsa unui venit constant îngreunează și mai mult situația care, deocamdată, este fără ieșire. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.