Doctorul Constantin Stan, patronul Clinicii Medical Service din Bacău, a fost plecat în Statele Unite, unde a fost primit în Academia Americană de Chirurgie Estetică și Reconstructivă.
Doctorul Stan este singurul român care a primit diploma de membru al prestigiosului for american în urma absolvirii unui curs practic la clinica celui mai celebru chirurg estetician american, doctorul Steven M. Hoefflin. La clinica doctorului Hoeffin, „o Mecca a chirurgiei estetice mondiale”, situată în Santa Monica, în inima Californiei, s-au operat cohorte întregi de vedete ale Hoollyodului, de la Liz Taylor la Sylvester Stallone. Însă adevărata celebritate a cunoscut-o chirurgul american în urma suitei de operații prin care l-a transformat pe Michael Jackson într-un alb perfect. „Chiar în timp ce mă aflam eu acolo s-au operat, și nu pentru prima oară, din cîte am aflat, Tony Curtis și Diana Ross”, ne-a povestit Constantin Stan. O operație la clinica lui Steven M. Hoefflin costă între 20.000 și 100.000 de dolari.
Medicul băcăuan, care s-a întors acasă cu 160 de kilograme de cărți și casete despre chirurgia estetică, ne-a mărturisit că lecția americană pe care a primit-o în California nu ar fi fost completă și convingătoare fără peripețiile de care a avut parte la întoarcerea în țară: la numai două zile de la sosirea în Bacău, Constantin Stan a fost jefuit. În timp ce aștepta la rînd în fața unui laborator foto din centrul orașului, doctorului Stan i-a fost furată o borsetă care conținea acte medicale, două cărți de credit, un milion de lei și pașaportul pe care avea viză de Statele Unite valabilă pentru zece ani. O zi mai tîrziu, i-a fost spartă și mașina fostei sale soții, un Tico, parcat în fața clinicii, din care hoții au furat o geantă plină cu acte.
Scandal la Los Angeles
La puțin timp de la întoarcerea doctorului Stan în țară, un scandal de proporții a izbucnit la clinica medicului Hoefflin. Mai multe vedete l-au dat în judecată pentru defăimare, cerîndu-i despăgubiri în valoare totală de 56 de milioane de dolari. În cursul procesului, el a fost învinuit că și-ar fi bătut joc de pacienții săi, pe cînd aceștia se aflau sub anestezie. Potrivit declarațiilor celor patru angajați, printre cei afectați de comportamentul medicului a fost și Michael Jackson, care a apelat la Steven Hoefflin pentru o operație facială. Cînd artistul se afla sub anestezie, spune asistenta Barbara Maywood, chirurgul i-a desfăcut pantalonii pacientului și „i-a expus organul genital”. Maywood mai susține că, de cîteva ori, Michael Jackson a plătit pentru operații chirurgicare „care de fapt nu au avut loc”. Jackson a fost anesteziat, iar ceasurile din sala de operație au fost date înainte. Artistul a fost trezit după cîteva minute, a privit în jur, a observat ceasul și a adormit la loc, crezînd că operația a durat cîteva ore. Fosta asistentă a mai depus mărturie privind unele remarci nepoliticoase făcute de Hoefflin la adresa lui Elizabeth Taylor, pe cînd actrița se afla sub anestezie. În acea perioadă, Taylor era căsătorită cu Larry Fortensky. Medicul este acuzat că ar fi dezvelit trupul actriței, spunînd: „Ce să facă un bărbat tînăr cu chestia asta trecută?”. Nici Don Johnson nu a fost iertat. Maywood susține că atunci cînd vedeta din Nash Bridges era inconștientă, după o operație de lipoarbsorbție abdominală și înlăturare a ridurilor din jurul ochilor, Hoefflin a dat la o parte pătura și a arătat spre sexul pacientului, spunînd:” Pentru chestia asta s-a măritat Melanie Griffith”?
Steven Hoefflin a negat toate acuzațiile, spunînd că sînt „murdare și neadevărate, chiar dezgustătoare”. El susține că totul a fost inventat de foștii angajați, supărați că au fost concediați, și că toate acuzațiile sînt infirmate de ceilalți angajați ai clinicii din acea perioadă. „Dezvăluirea identităților pacienților este nepotrivită, neprofesională, și reprezintă o violare a dreptului la intimitate și confidențialitate. Doctorul Hoefflin este nerăbdător să aibă șansa să dovedească falsitatea tuturor acuzațiilor”, a spus avocatul apărării. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns