La cei 47 de ani ai săi, Olguța Ispir din Bacău a reușit, pînă acum, să aducă pe lume 12 copii, însă nici unul dintre ei nu a fost crescut acasă. „Toți au fost dați spre îngrijire la stat”, ne-a spus Elena Șova, directorul Direcției Sociale din cadrul Primăriei Bacău. Rămasă fără un acoperiș deasupra capului, femeia s-a prezentat ieri la audiențele ținute de viceprimarul Laurian Lucaș pentru a-i solicita o locuință socială. „Am primit adresă de la Protecția Copilului. Îmi trimit acasă cei cinci copii pe care îi am la Tîrgu Ocna. Ce fac cu ei?”, l-a întrebat Olguța Ispir pe viceprimar. „Nu avem de unde să îți dăm locuință”, a spus viceprimarul. „Nu? Bine! Atunci merg mai departe”, a venit Olguța Ispir cu amenințări. Laurian Lucaș a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul femeii. Cazul ar trebui să stea mai curînd în atenția Direcției Generale pentru Protecția Copilului. Este greu de crezut că Olguța Ispir va putea obține un apartament din partea Primăriei atîta vreme cît a avut, pînă de curînd, o locuință pe care a pierdut-o din motive numai de ea știute. (E.S.)
Lasă un răspuns