Atmosferă de sărbătoare, ieri, în jurul prînzului, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Bacău. âmbrăcați în robe lungi, negre, și avînd pe cap tradiționalele toci pe care le poartă absolvenții marilor universități, cei 350 de ingineri care au ieșit anul acesta de pe băncile Universității Bacău și-au încheiat, în mod oficial, viața de student. Chiar dacă pînă cînd vor putea spune că sînt, cu adevărat ingineri cu acte în regulă, proaspeții absolvenți mai au cîteva praguri de trecut, profesorii lor s-au străduit ca ultimele ore din viața lor de student să și le petreacă într-o atmosferă festivă de care să își aducă aminte întreaga viață. Valentin Nedeff, decanul Facultății de Inginerie, i-a citit pe rînd pe toți cei 350 de absolvenți de la toate cele zece specializări ale Ingineriei. Este vorba de Tehnică de calcul, Ingineria mediului industrial, Mecatronică, Ingineria și managementul calității, Tehnologia construcțiilor demașini, Inginerie economică în domeniul mecanic, Utilaj tehnologic pentru industrie alimentară, Energetică industrială, Tehnologia și controlul calității produselor alimentare și Inginerie biochimică. Puțini au fost absolvenții care au reușit să își țină în frîu atît emoțiile, cît și dorința de a reuși să demonstreze lumii că sînt puternici și deștepți și că sînt în stare să dărîme și munții dacă își pun în cap. Iar în privința reușitei lor în viață, Valentin Nedeff nu și-a pus mari probleme. Decanul Facultății de Inginerie și-a încredințat foștii studenți că dacă se vor folosi de ceea ce au învățat în școală este puțin probabil ca planurile lor să nu fie duse la bun sfîrșit. Același lucru le-a spus proaspeților absolvenți și primarul Romeo Stavarache. Inginer, la rîndul său, invitatul conducerii Facultății de Inginerie la această ceremonie i-a îndemnat pe proaspeții absolvenți să încerce să își găsească în viață drumul pe care simt ei că pot reuși cel mai bine. „O facultate tehnică îți oferă o formație completă. Cu pregătirea pe care o are, un inginer este capabil să se descurce în orice domeniu, nu doar în cel pentru care s-a pregătit în facultate”, i-a mai asigurat Stavarache pe proaspeții ingineri. Dacă a avut, sau nu, dreptate, absolvenții promoției 2006 vor putea vedea peste zece ani, în 2016, cînd se vor revedea într-o atmosferă la fel de festivă. (Elena SOLOMON)ate tehnică îți oferă o formație complet
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.