O posibilă „cheie” a destinului eminescian

Romulus Dan BUSNEA

Cred că ar fi fost normal ca evocarea lui Eminescu să nu se încheie brusc, la doar cîteva zile de la sărbătorirea a 157 de ani de la nașterea poetului. Pentru că despre opera sa impresionantă s-a scris și se va mai scrie; foarte puține lucruri s-au spus, însă, despre condițiile în care Eminescu a pășit spre eternitate. Moartea l-a găsit în vîrful piramidei poetice cînd deja pusese pe hîrtie acele creații care au exprimat în limba română, în cel mai frumos mod cu putință, trăiri, meditații, contemplații sentimentale. Publicul român actual – dependent de influența mass-media – a avut prilejul să asiste la un moment special, care a constat într-un documentar prezentat de televiziunea națională și comentat de mult-contestatul Andrei Gheorghe. Pentru prima oară Eminescu apare aici așa cum a fost de fapt și cum a murit: scos din scenă de către rivalii săi. Momentul-cheie pare să fie ziua de 28 iunie 1883, zi de hotar în viața lui Mihai Eminescu, moment ce a fost cercetat mai mult în ultima perioadă pe toate fețele, de mulți biografi. Coincidența cu alte evenimente petrecute în acea zi pare a fi cel puțin stranie.Conform istoricilor, în acea zi de vară toridă politichia românească a fost marcată de o serie de evenimente importante: directorul ziarului „L’independence Roumaine”, Emil Galli, a fost expulzat din țară sub pretextul că a fost cauza unui scandal diplomatic în care a fost angrenată România; același tratament l-a primit și Zamfir Arbore, iar sediile unor organizații ale iredentei române au fost devastate concomitent cu declanșarea prigoanei împotriva activiștilor de peste munți. Peste toate acestea, Austro-Ungaria recurge la retorsiunea relațiilor diplomatice cu România, Germania amenință sus și tare cu imimentul război, iar autoritățile scot în afara legii „Societatea Carpații”, vocea lui Eminescu fiind, astfel, redusă la tăcere. Potrivit relatărilor istoricilor, precum și ale unor istorici ai literaturii române, P.P. Carp, prezent la Viena pentru a stabili ultimele detalii legate de tratatul secret cu Austro-Ungaria, îi comunica lui Titu Maiorescu să-l anihileze pe incomodul ziarist de la revista „Timpul”, adică pe Mihai Eminescu. Acesta nu putea fi expulzat și nici arestat invocîndu-se rațiuni politice. Orice acțiune de ordin violent era exclusă. Pentru ca să nu bată la ochi și pentru că era mult mai plauzibilă și mai eficientă, soluția de final a fost izolarea lui într-un spital de boli nervoase. Contextul istoric în care se întîmplă toate aceste lucruri, despre care destul de puțini au luat cunoștință, este cel al alinierii României la politica promovată de Austro-Ungaria, condiții în care România nu mai putea să-și manifeste interese legitime în raport cu Ardealul. Prin semnarea tratatului cu Austro-Ungaria, România intra în sfera de influență a Puterilor Centrale. Astfel, în acea zi fatidică pentru cultura românească – 28 iunie 1883 -, Eminescu este scos din viața publică pe motiv că ar fi fost cel mai periculos exponent al liniei politice ostilă alianței cu Puterile Centrale. Acesta a fost principalul motiv pentru care Eminescu trebuia înlăturat. În baza relatărilor și altor biografi, printre care Theodor Codreanu – autorul excepționalei lucrări intitulate „De ce a fost sacrificat Eminescu?”, ar fi existat și alte motive de înlăturare de pe scena vieții politice și culturale a lui Eminescu: el a fost cel care a înfierat corupția politicienilor români într-o afacere, soldată cu comisione grase, a concesiunii de cale ferată, ca și a articolelor sale deranjante privind „chestiunea evreiască”, subiect extrem de sensibil, dar și a unei alte probleme referitoare la prezența catolicismului în România, în contextul unui moment istoric atît de complicat ca cel prezentat mai sus. Aceste motive sînt completate, în final, de un ultim articol publicat de Eminescu în revista „Timpul”, apărut chiar în ziua de 28 iunie și care era un violent protest la adresa încălcării libertății presei, a dreptului de liberă exprimare, lansînd astfel un semnal de alarmă asupra măsurilor represive luate de către Brătianu și guvernul pe care acesta îl conducea. În documentarul prezentat, și care este structurat pe baza cărții lui Theodor Codreanu, se dovedește că Eminescu a fost redus la tăcere prin internarea sa într-un spital de boli nervoase și intoxicarea lentă cu mercur. Nu asupra acestui fapt deosebit de grav, de altfel, vreau să fac referiri, ci asupra acestui moment delicat de la sfîrșitul lui iunie 1883, cînd – potrivit celor afirmate de Theodor Codreanu – „stă cheia destinului eminescian”. Planul secret al lui Eminescu și al carpatiștilor, care îl considerau pe Carol I incapabil de a distinge între interesele Germaniei și ale Austriei, era acela de a nu lăsa soarta istorică a țării pe astfel de mîini și că trebuia cumpărată, cu ajutorul Austriei, alianța cu națiile apusene: Franța, Anglia, Italia. Referindu-se la acest aspect, Theodor Codreanu afirma în cartea sa că „acesta este planul unui vizionar în construcția europei și al viitorului românilor, ceva ce ar aduce cu Mitteleuropa modernă. Când Chibici-Revneanu a refuzat să scrie amintiri despre Eminescu, motivând că <>, foarte probabil asta avea în vedere. Eminescu a înțeles demult marea primejdie a panslavismului și pangermanismului, contracarabile doar de o unitate a Franței, Angliei, Italiei, Austriei, României, Turciei”.
Cam acestea ar fi cauzele lichidării lui Eminescu. Bine ar fi ca cei în cauză să revină asupra ultimei perioade din viața lui, în manualele școlare, bazîndu-se pe ultimele studii și documente publicate. Amintirea și opera lui nu trebuie întinate în nici un fel, ci cunoscute doar așa cum au fost ele.ăcere. Potrivit relatărilor istoricilor, precum și ale unor istorici ai literaturii române, P.P.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!