O aeronavă de pasageri, având ca destinație orașul italian Bergamo, a decolat din Bacău, marți, cu 7 ore și 30 de minute întârziere față de ora plecării ca urmare a unei revizii tehnice prelungite, a declarat, pentru Agerpres, Oana Chelaru, directorul general al Regiei Autonome Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.
Faptul a stârnit nemulțumirea celor aproape o sută de pasageri.
„Întârzierea zborului Bacău – Bergamo a fost provocată de cauze obiective, mai exact de o revizie tehnică prelungită față de termenul estimat, necesară pentru siguranța pasagerilor”, a afirmat Oana Chelaru.
Potrivit acesteia, călătorii ce aveau bilet pentru respectiva cursă „au primit două gustări din partea companiei aviatice ce realiză zborul și li s-au asigurat condițiile de așteptare care se impun”. În cursul serii aeronava a decolat în bune condiții.
Gabriel a zis
Si ce cei aveau legături cu alte curse ce au facut? Le-au dat banii înapoi?
neutru a zis
In ritmul acesta zborul cu avionul o sa devina o plimbare cu autobuzul local.Pana o sa pice cateva avioane si lumea o sa realizeze ce inseamna siguranta tehnica a unui avion si inalta calificare a mecanicilor de intretinere ( ce trebuie foarte bine platiti ).