Amenajarea stației de tratare a apei de la Măgra mai întîrzie. Asta pentru că un localnic nu a fost de acord să își dea pămîntul la prețul oferit de RAGC Bacău. Omul a avut discuții cu reprezentanții RAGC, consiliul local din Măgura, dar și cu cei de la Consiliul Județean Bacău, însă nu s-a ajuns la o înțelegere. De aceea, proiectul de zeci de milioane de euro este, pe moment, blocat. „în ședința de Consiliul Județean s-a aprobat studiul de fezabilitate, fără de care nu poate începe procesul de expropriere. Urmează să de emită hotărîrea Consiliului Local Măgura de expropriere, pe care proprietarul terenului o poate contesta în 45 de zile. După aceea, se constituie o altă comisie, care va trebui să facă medierea între părțile implicate, iar dacă nu se ajunge la nici o înțelegere, se va ajunge în instanță, care va face exproprierea. Tot în instanță se va stabili și prețul pămîntului, de către experți”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședintele CJ Bacău. Pînă atunci, derularea proiectului prin care municipiul Bacău ar urma să aibă apă potabilă de calitate mai bună la robinet este blocat, cel puțin așa susține vicepreședintele Bogea. Reamintim că, proprietara pămîntului cu pricina, Adela Curcă, a refuzat să dea pămîntul, nemulțumită de prețul oferit. Ei i s-au dat cinci euro pe metrul pătrat, în timp ce vecinii ei au primit șapte euro. Finanțarea este realizată cu fonduri de la Comunitatea Europeană, iar întreg proiectul se ridică la 52 de milioane de euro. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.