Crezusem – recunosc, cu o anume părere de rău – că m-am cantonat definitiv și irevocabil în „tabăra” euroscepticilor. Dar, iată, n-a fost să fie așa. Entuziasmul unor bărbați m-a făcut să-mi spun că apropiata intrare în Uniunea Europeană a declanșat, în rîndul unor semeni de-ai mei, adevărate „explozii” de interes major, de inițiative bazate pe cunoaștere și spirit de competitivitate, cu soluții adecvate, de „talie europeană”, menite să contribuie eficient la progresul economic și social cerut de integrare. De la cei trei am înțeles că una este „primirea” în UE și alta este „integrarea”, prima însemnînd un act politic de „adeziune”, iar a doua presupunînd un proces activ, laborios, cuprinzător, desfășurat în ani. Despre unul dintre ei am mai scris. El este – dacă vă amintiți – „un vis american pentru România”, cum mi-am intitulat eu articolul publicat, cu vreo doi ani în urmă, în „Ziarul de Bacău”. E inginerul Daniel Ciuche – în aprilie anul acesta a împlinit 41 de ani – specialist în „transmisie de date”, „inginerie de sistem”, în „managementul calității” etc. Aflasem cîte ceva despre el de cînd era, încă, elev la Liceul „George Bacovia” – astăzi Colegiul „Ferdinand” – , tînăr eminent, viitor fizician care, apoi, a absolvit cu brio Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Iași. Al doilea e domnul Ioan Andone, inginer, specialist în construcții de aeronave, dar și specialist în management, a doua facultate absolvită fiind la Academia de Studii Economice din București. Mi-e vecin, e un om deosebit, familie exemplară – are doi băieți elevi în anii terminali la Colegiul „Ferdinand” -, a fost, dacă vă amintiți, o perioadă subprefect al județului, timp în care a muncit cu pasiunea și seriozitatea și cinstea caracteristice. Cel de-al treilea se numește George Pavel, e inginer și specialist în probleme de management, un bărbat comunicativ, stăpîn pe el însuși. Discuția la care am asistat s-a petrecut zilele trecute la firma domnului Ciuche – firmă de producție de calculatoare – unde venisem cu o anume problemă legată de calculatorul meu. Recunosc, sînt profan, un profan – dacă pot spune așa – veritabil în materie de implementări de programe, de standarde etc. etc. Am așteptat să se termine discuția – din care n-am înțeles mare lucru – și, cu interes vizibil, de această dată – l-am rugat pe domnul Andone să-mi spună, dacă se poate pe înțelesul meu, despre ce „idee” s-a discutat atît de aprins și, pentru ei, în cunoștință de cauză. Și imediat m-am lămurit: cu vreo două luni înainte cei trei ingineri și specialiști în probleme de management au înființat o „Companie Europeană de Consultanță”, ideea fiind de a sprijini eforturile uriașe ce se cer pentru integrarea în standardele impuse de UE. „Vrem – mi-a spus domnul Andone – să folosim competența noastră profesională în această complexă și complicată activitate… Știți că în următorii ani România urmează să primească fonduri uriașe pentru dezvoltarea pe multiple planuri. Problema e ca sumele acestea să fie cheltuite prin implementarea unor programe concrete, viabile, de maximă eficacitate. Există riscul ca sumele să nu fie cheltuite, cum s-a întîmplat cu multe din fondurile de preaderare…”. „Avem posibilitatea să întocmim și să implementăm programe în sistemul de management al calității, în orice domeniu – industrie, agricultură, comerț, servicii, transport – calitatea fiind, întotdeauna, un factor de competiție important, dacă nu cel mai important… O dată intrați în UE concurența va fi uriașă. Evitarea falimentului – care va pîndi firmele noastre – va depinde în măsură hotărîtoare de elaborarea și aplicarea unor proiecte pe care și noi le putem întocmi și ajuta în implementarea lor” – a adăugat domnul Ciuche.
M-am bucurat să aflu că trei specialiști din Bacău s-au hotărît să înființeze o Companie menită să vină în întîmpinarea unor probleme vitale pentru țara noastră și, probabil, astfel de inițiative au înflorit și în alte județe. „Europenii” din Bacău au și început să lucreze la comenzile primite. Acum, după ce am aflat de ființarea acestei Companii Europene de Consultanță, mă gîndesc la amicii mei, euroscepticii, și-mi spun că merită să fim optimiști atîta timp cît oameni precum Daniel Ciuche, Ioan Andone și George Pavel nu stau cu mîinile în sîn așteptînd „binefacerile” Uniunii Europene…
Eugen Verman
d” -, a fost, da
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.