Oamenii de la capătul civilizației

ghetou

Chiar în municipiul Onești, în imediata vecinătate a gării și a unor societăți importante, peste calea ferată, se deschide privirii un peisaj de coșmar. La doar cîțiva metri de impunătoarele blocuri de pe Calea Mărășești, încep să să ivească înghesuite și burdușite
de lucruri vechi, grădinuțe mici și case care mai de care mai posomorîte. Locuite de oameni cu posibilități mai mult decît modeste, căsuțele cu pricina contrastează evident cu orașul. Strada se numește simplu, Lanul Gării, și are un aspect de uliță de cătun, plină de gropi și noroi și impracticabilă atunci cînd plouă. Mulți din locuitorii de aici sînt rromi, care s-au aciuat în aceste locuri încă din anii 70 – 80. Iarna este un adevărat dezastru, iar drumulețul îngust ce trece peste calea ferată, drumeag prin care încape doar o căruță, e practic un adevărat calvar. Panta nu prea abruptă ce face legătura între civilizație și lumea din afara ei, este urcată de localnici mai mult pe brînci. Rromii care trăiesc aici de-abia își duc zilele. Trăiesc din ajutorul social, din alocația puzderiei de copii, din cartoanele și fierul vechi pe care le culeg de la gunoaie, și din lucrul cu ziua pe la strînsul recoltei. Au case din paiantă, ca vai de capul lor, în curtea cărora se pot vedea bulendre vechi, covoare aruncate, cărucioare stricate și tot ceea ce găsești pe la gunoaie. în loc de geamuri, la case au plăci de pal, saci de polietilenă, ori pături vechi. „Așa trăim, cum putem și noi, de ani de zile. Nu ne ajută nimeni cu nimic. Noroc că mai muncim pe la cîmp, de reușim să dăm mîncare la copii. Măcar strada asta dacă se făcea, că doar ne numim municipiu, e rușinos că nu se implică nimeni”, ne-a declarat Leonardo S. Oamenii ne-au mai declarat că vor face demersuri să se repare strada unde locuiesc, că la reparatul caselor lor nu are nimeni cu ce-i ajuta. ” Să pună cineva măcar cîteva roabe de balastru, că sînt niște gropi în care intră și o mașină cu totul. Cel puțin pe panta asta e un noroi de nu poți să urci”, ne-au mai spus oamenii. Localnici nu au nici gaz metan, astfel că se încălzesc la sobe cu vreascuri cărate de apele Trotușului. Pentru că sînt în apropierea căii ferate, casele lor, și așa putrede, sînt zguduite din temelii, astfel că fiecare tren care trece pe calea ferată este pentru ei un șoc. „Ne-am mai obișnuit, mai ales că acum nu mai sînt așa multe trenuri. Ne-au căzut tablourile de pe pereți, becurile s-au spart și ele, iar pereții sînt fisurați în toate colțurile. în fiecare dimineață strîngem varul de pe jos”, ne-a mai povestit Argentina F. Promisiunile făcute în campania electorală au rămas doar vorbe în vînt și nimeni nu îi ajută pe oameni cu nimic. Singurul lucru care și-l mai doresc cei aflați la o azvîrlitură de băț de centrul minicipiului este să aibă o stradă măcar reparată. (Măriuca BOBOȘA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!