Obiectiv de 9 puncte

Redacția Ziarul de Bacău

■ Daniel Pleșa s-a întors de la Brăila și se pregătește pentru meciul cu Precizia

Emil Vlăduț a preluat FC Onești înaintea etapei a 10-a, într-un moment dificil. Echipa nu învinsese de etape bune iar misiunea noului antrenor era de a o scoate din beznă. Vlăduț se află acum în fața celui de-al 4-lea meci, în cele anterioare reușind rezultate notabile. 1-1 cu CSM Medgidia, în deplasare, 2-0 cu Oltul Sfîntu Gheorghe, acasă, iar în etapa anterioară a dat tunul la Roman, unde FC Onești s-a impus cu 1-0, în ciuda faptului că echipa a avut absențe notabile. Înaintea jocului de sîmbătă, cu Precizia, Vlăduț va putea conta pe Daniel Pleșa, suspendat pentru cumul de cartonașe etapa precedentă, dar care și-a pus serviciile la dispoziția clubului, spionînd jocul Brăilei cu Petrolul Ploiești. Mircea Ilie și-a scos ghipsul luni și de astăzi va intra în programul normal al echipei, avînd mari șanse să joace cu Precizia. Cristinel Bîndar are însă probleme cu inghinalii, din cauza terenului tare de la Roman, iar Constantin și Borz nu vor putea fi recuperați în scurt timp. „Sperăm să nu apară alte probleme pînă sîmbătă. Trebuie să ne continuăm seria bună, altfel eforturile noastre de pînă acum au fost zadarnice”, spune Emil Vlăduț. Oneștiul va intra în cantonament joi și speră să mai adauge 3 puncte la zestrea de pînă acum. Miercurea viitoare, oneștenii vor juca la Constanța, cu Dobrogea, iar în ultima etapă a turului vor primi vizita Brăilei. „Noi ne dorim 9 puncte de la ultimele trei etape ale turului”, spune Emil Vlăduț, antrenor care poate reaprinde speranțele clubului oneștean de a promova. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.