Soarta investiției care ar putea fi realizate de Asociația Betania la Secția de Oncologie a Spitalului Județean Bacău va fi hotărîtă la jumătatea lunii septembrie. După vizita în Bacău a reprezentanților organizațiilor neguvernamentale din Olanda care finanțează acțiunile derulate de Betania în Bacău, ei au decis să deschidă noi linii de finanțare. „Pentru că valoarea investiției este foarte mare, asociația HCR din Olanda a decis să atragă noi surse de finanțare. Pentru a stabili oportunitatea investiției la Secția de Oncologie, proiectul va fi pus în discuție pe data de 12 septembrie, iar pe 20 septembrie mă voi întîlni personal cu noii parteneri, pentru a le argumenta necesitatea acestei investiții”, ne-a declarat Andre Muit, președintele Asociației Betania.
Proiectul realizării unei noi Secții de Oncologie în cadrul Spitalului de Urgență Bacău a fost lansat în toamna anului trecut, cînd Betania a realizat un studiu de fezabilitate. Costul estimat al viitoarei Secții de recuperare a bolnavilor de cancer ajunge la 1,4 miloande de euro. Secția de oncologie ar urma să fie ridicată pe trei nivele, iar numărul de paturi va fi în jur de 60. În județul Bacău sînt diagnosticați ca avînd cancer aproape 7.000 de persoane. Actuala secție de oncologie nu poate asigura spitalizare decît pentru 20 de pacienți, cifră foarte mică în comparație cu necesitățile. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns