„Să știți că nu sînt un tocilar care stă toată ziua în casă să învețe. Am cîntat într-o formație rock și vara, în timpul vacanței, cînd am timp, merg și în sălile de forță”. Aceasta a fost precizarea pe care Alexandru Agape, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, a ținut să o facă atunci cînd i-am cerut să vorbim despre performanța înregistrată în acest an. Alături de Sergiu Mitruți, de la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu”, Alexandru Agape este singurul din județul Bacău care a participat, în acest an, la două olimpiade naționale. Urmează clasa cu profil matematică- informatică, intensiv informatică, de la Colegiul „Ferdinand I”, și dintoteauna a obținut rezultate foarte bune la matematică. Din clasa a șaptea pînă anul trecut a participat an de an la olimpiada națională, de unde a revenit acasă cu premiul al treilea, în clasa a noua, și mențiune, în clasa a zecea. Nu mai știe sigur la cîte olimpiade județene a participat, pentru că an de an a fost cel puțin la două discipline. Ceea ce știe cu siguranță este că în clasa a opta a obținut o performanță similară, aceea de a se califica la două olimpiade, dar pentru că se desfășurau în același timp a ales matematica în detrimentul fizicii. „Am învățat matematică de cînd eram mic, pentru că, știți cum este !!!…. Cînd ești mic, părinții vor să ai note mari la română și matematică. Dar îmi plac și fizica, chimia și informatica. Nu am, însă, nici o atracție pentru obiectele din partea de uman. La engleză nu prea am nici o treabă, îmi trage media mult în jos”, spune Alexandru Agape. Anul acesta, el a participat la trei olimpiade județene și a obținut calificarea la două dintre discipline. Nu însă la matematică, cum se aștepta, ci la fizică și informatică. „Am fost surprins că nu am obținut calificarea, pentru că mă așteptam să merg la matematică, unde am mai avut rezultate. Dar calificarea la cele două discipline îmi confirmă faptul că pot fi bun și la celelalte discipline. Sînt indecis în privința facultății, dar calificarea la olimpiadele naționale de fizică și informatică mă gîndesc să dau admitere la Politehnica din București”, mai spune puștiul, care prin preocupările sale sparge tiparul consacrat al olimpicului de succes.
Alexandru a cîntat, pînă în urmă cu puțin timp, într-o formație rock a unor liceeni din Bacău. S-a apucat să învețe să cînte la chitară doar în urmă cu doi ani împreună cu un prieten, Bogdan, după instrucțiunile copiate de pe Internet. Componenții formației BRUMA, între care și olimpicul de la Ferdinand I, făceau repetiție într-o sală a Casei de Cultură. Spre disperarea părinților, care de fiecare dată cînd îl vedeau că pleacă de acasă cu chitara sub braț strîmbau din nas. înaintea celor două olimpiade din acest an, el a renunțat să mai cînte alături de prieteni, din lipsă de timp, dar este foarte probabil să revină alături de rock-erii lui. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.