~2 min lectură • 0 comentarii

Olivia Ungurianu este Doamna Cora de Bacău

Redacția Ziarul de Bacău


Juriul campaniei „Doamna Cora”, lansată recent de administratorii rețelei de magazine Cora România, a ales-o în această postură pe Olivia Ungurianu. Rolul ei va fi să reprezinte imaginea magazinului „cora Bacău”.

În finala concursului s-au prezentat patru dintre cele cinci finaliste: Olivia Ungurianu, Brândușa Ivoneta, Geanina Sârbu și Roxana Șova.
Juriul campaniei a fost format din Mimi Nicolae, finalista unui mare concurs de gastronomie, Cătălin Ismană, directorul „cora Bacău”, și bloggerii băcăuani care au însoțit toată campania, danielurda.ro și kaysha.net.

„A fost o competiție extrem de strânsă, toate finalistele au fost extraordinare, iar decizia de a alege dintre Brândușa Ivoneta și Olivia Ungurianu a fost foarte dificilă – ne-a declarat Camelia Popescu, responsabilul de Comunicare & Publicitate al «cora România». Ne-am dorit o finală-spectacol. Știam că toate concurentele pe care le-am ales pentru finală sunt bune gospodine, însă ne interesa foarte mult ușurința de a vorbi în fața publicului, gestionarea emoțiilor, spontaneitatea și carisma.”

După finala concursului începe o altă etapă, în care doamna Olivia Ungurianu va fi „Doamna Cora”. Olivia Ungureanu va fi, astfel, imaginea următorului catalog „cora” în Bacău și va prezenta Hiperofertele de Preț pe care magazinul „cora” le-a pregătit pentru clienții săi. În curând, Doamna Cora va fi prezentă și în magazin, explicându-le clienților secretele produselor proaspete de la „cora”. Doamna Cora va pregăti rețete în magazin pentru clienții băcăuani și va fi amfitrion la toate evenimentele „cora Bacău”. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.