Gheorghe Milea, patronul firmei Milea Impex SRL, clasată ani de-a
rîndul pe primele locuri atît în Topul Național al firmelor, cît și în Topul Firmelor Băcăuane, este unul dintre puținii oameni care a avut curajul să se ia de piept cu mafia locală a lemnului. A ajuns chiar pînă la a trimite memorii către primului ministru, ministrului de Interne, ministrului agriculturii și oficialităților locale. Într-o asemenea sesizare, trimisă în luna iunie 2001 primului ministru, Gheorghe Milea preciza: „Furturile sînt organizate cu ajutorul CFR, cu sprijinul sistemului mafiot compus de lucrători de la Romsilva, Poliție, Gardă Financiară, mafia arabă, cu sprijinul lucrătorilor publici și demnitari ai statului. S-au inițiat controale și anchete care au trecut la verificarea firmelor din zonă. Cu ocazia verificărilor s-au constatat furturi enorme din pădurile statului, care depășesc, după aprecierile specialiștilor, zece milioane de dolari. Este interesant că o parte din cei care efectuează controlul încasează fără jenă zeci de milioane de lei șpagă, ca ilegalitățile să fie mușamalizate. De necrezut este faptul că firmele arabe depistate cu fraude de miliarde, cu sute de documente false, funcționează fără probleme, fiind declarați investitori strategici… Domnule prim ministru, am trimis fax cu măsurile ce se impun la Ministerul Pădurilor și am crezut că totul este confidențial. La cîteva zile, faxul a ajuns pa masa firmelor arabe care au declarat că mă vor elimina fizic dacă îi voi mai încurca. Arabii afirmau că au cotizat prea mult pentru cei de sus și la partide, iar acum sînt nevoiți să- și recupereze banii, indiferent prin ce metode (au mînă liberă)”.
Într-un alt memoriu, trimis de această dată ministrului de interne, patronul firmei Milea Impex spunea: „De un an și jumătate lupt de unul singur. Am informat de mai multe ori organele locale, respectiv Prefectura județului, șeful Gărzii Financiare, Justiție, Poliție, Romsilva, iar răspunsul a fost:«Știm, dar nu putem face nimic», lăsînd să se înțeleagă că ordinele vin de sus (bani pentru partide). Arabii, care sînt capii mafiei în zonă, au declarat deschis «poate să stea Milea și în cap, noi am cotizat, și nimeni nu ne poate face nimic. Cînd vom transforma zona în Sahara, vom asigura tot ce avem, vom da foc, vom lua banii de la asigurările române și vom pleca în țară fără nici o problemă”. A solicita, chiar și o întrevedere lui Filip Georgescu, directorului Romsilva, care i-a răspuns, inițial că nu are la dispoziție pentru el decît cinci minute. „Am crezut că iau foc. «Adică am bătut atîta drum de la Bacău pînă aici doar pentru cinci minute?», l-am înterebat. Pînă la urmă, dicuția a durat mai bine de jumătate de oră. Cred că a fost, totuși, de folos. Însă multe dintre lucrurile care nu merg bine pe Valea Trotușului mai așteaptă și acum rezolvarea”, a încheiat Gheorghe Milea.
Lasă un răspuns