Omul care-aduce ploaia

Redacția Ziarul de Bacău

• dintotdeauna, în concediu, Ionel Floroiu are parte de ploaie

Ionel Floroiu, consilier local, vicepreședinte al Partidului Democrat și cunoscut om de afaceri din Bacău, are „baftă” de ploaie aproape de fiecare dată cînd pleacă în concediu. Nu îi place pe Litoral, deoarece „nu suport să mă prăjesc”, așa că merge mai tot timpul la munte. „Sînt un mare admirator al muntelui și al călătoriilor cu rucsacul în spate”, spune Floroiu, care se laudă cu ascensiunile pe Rarău și Babele. Cel mai mîndru este de performanțele din timpul expedițiilor. „Ceahlăul e pentru mine cum aș urca scările la stadion”, face o paralelă Ionel Floroiu. Totu-i bine pentru el pînă cînd vine vorba de ploaie. Din cauza vremii rele, odată a trăit un episod urît de tot. „Urcam pe Ceahlău și soția mea a obosit. Am fost nevoit să o duc în spate, plus bagajele de vreo 30 de kilograme”, povestește Floroiu. Și, dacă asta nu era de ajuns, „cu o oră înainte de a ajunge la Dochia, ne-a prins o ploaie torențială, care ne-a udat pînă la piele”, povestește el. Problemele au continuat și la cabană, unde cei doi nu au găsit locuri de cazare. Cînd să facă cale-ntoarsă, tot pe ploaie, situația a fost rezolvată de un salvamontist băcăuan, care le-a oferit un loc de dormit.

Ploile i-au făcut viața grea lui Floroiu și la începutul acestei luni. În concediu de cîteva zile la Gura Humorului, el nu a avut parte decît de o zi însorită. În rest a plouat, fiind nevoit să se mulțumească cu serviciile dintr-o pensiune locală. (Florin P.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.