Cinefilii băcăuani nu s-au putut plînge în această vară că nu au de unde alege. Chiar dacă a rulat cîte un film pe săptămînă, perioada toridă a verii lui 2004 a adus la cinematografe din Bacău premiere a căror reclamă a putut fi întîlnită în publicații de specialitate dintre cele mai bune filme din țară. Iar vara acestui an s-a dovedit a fi una interesantă pentru amatorii de acțiune și ficțiune, filmul verii fiind, de departe, „Omul Paianjen 2”, care a fost văzut de 2.503 spectatori. în topul întocmit de cei de la România Film, filiala Bacău, pe locul doi, cu 2.017 spectatori, figurează „Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, o altă producție americană de ficțiune și aventuri. Pe locul III se află o creație științifico – fantastică, „Unde vei fi poimîne”, pe care l-au văzut 1.531 de spectatori. La distanță mică se află desenul animat „Shrek 2”, vizionat de 1.467 de spectatori, și comedia „Azi 13, mîine 30 de ani”, cu 1.336 de spectatori. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.