Un proiect pus pe tapet încă din vara anului 1998, privind introducerea transportului în comun cu troleibuze în municipiul Onești și abandonat din cauza prăbușirii activității platformei petrochimice, a fost scos recent de la naftalină. Consilierii oneșteni au luat în discuție problema concretizării, de anul viitor, a transportului cu troleibuze în municipiul de pe Trotuș. Chestionat de consilieri în acestă problemă, primarul Emil Lemnaru a precizat că proiectul troleibuzului a fost abandonat o perioadă din cauza unor cheltuieli foarte mari pe care bugetul local le-a suportat în sectoarele învățămînt și sănătate. Proiectul troleibuzului s-a realizat doar în mică măsură, prin introducerea, în anul 2000, a unui sistem de iluminat public nou, cu stîlpi monumentali din fontă, sistem proiectat a fi scheletul pe care se va construi linia de troleibuz. Astfel, pentru revoluționarea transportului în comun la Onești se vor aloca, pe parcursul anului viitor, circa 12 miliarde lei. Introducerea transportului cu troleibuze a fost vehement contestată, încă din anii
1998 – 1999, de reprezentanții fostei Convenții Democrate, care au arătat că, în condițiile în care platforma petrochimică are tot mai puțini salariați, cheltuielile cu energia electrică vor fi foarte mari
și nu vor putea fi acoperite din prețul biletelor de transport. (Cătălin BUZINCHE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.