Oneștiul are succes pe Internet

Redacția Ziarul de Bacău

Cu toate că nu este una dintre localitățile de mare interes turistic din România, municipiul Onești atrage un număr mare de vizitatori. Aceeași situație se înregistrează și în lumea virtuală, paginile de pe Internet care oferă informații despre municipiul de pe Trotuș fiind des accesate de amatori.

Unul dintre site-urile care a atras un număr mare de vizitatori, http://www.onestionline.ro, a înregistrat, în numai 7 luni de funcționare, peste 10.000 de accesări.

La adresa amintită doritorii pot găsi un „ziar electronic”, după cum îl definește realizatorul, principalele puncte de interes ale acestuia fiind știrile și informațiile utile actualizate zilnic, agenda zilei și o galerie de foto care conține un număr mare de imagini din localitate și din zonă. Site-ul a fost lansat anul trecut, pe data de 6 decembrie, ziua patronului spiritual al localității, Sfîntul Nicolae. Interesant este că dintre cei peste 10.000 de utilizatori ai Internetului care l-au accesat, mai mult de jumătate sînt cetățeni români stabiliți în alte țări, cum ar fi Elveția, Grecia, Canada, Belgia, Italia sau Franța.

Mesajele primite prin poșta electronică arată că interesul oneștenilor plecați în străinătate este foarte mare pentru localitatea de baștină, pagina fiind un mijloc util și la îndemînă de aflare a informațiilor. Au existat însă și persoane fără nici o legătură cu această zonă care au găsit interesante informațiile oferite. De menționat că „inițiativa este susținută financiar în proporție de 100% de realizator”, dupã cum declară autorul paginii, Claudiu Ștefănescu. Spre deosebire de multe alte pagini realizate de amatori sufletiști despre diverse domenii, Ștefănescu are intenția de a se menține în continuare online și de a oferi informații din Onești lumii întregi. (Romeo Sălbatecu)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.