ORA DE SATIRĂ

Plăcerile mele sadice

Vasile PRUTEANU

Vă spun drept că nu-mi place deloc să călătoresc cu autobuzul. Sînt sastisit de glumele repetate la nesfîrșit, de genul: „Păziți-vă, oăi, că se lichesc ușile”, „înaintați înainte, vă rog”, „Face-ți loc că stă unul prost pe scară”, „Are toată lumea bilete-n fund?”, „Mai e careva fără bilet în fund?”, „Eu, doamnă, da’ mi-l bag acu’!”, „Coborîți jos, domnule!”, „Imediat, cucoană, că în sus nu pot!” etc. Le-am fumat demult. Mă enervează cînd văd cîte o fetișoară firavă, întrebînd cu glas stins pe o huidumă lățită pe tot culoarul dintre scaune: „Nu vă supărați, coborîți la prima?”. „D-apăi, nici nu mă gîndesc!”, vine răspunsul. Discuțiile dintre un pasager aflat tocmai lîngă șofer și altul cam la mijlocul autobuzului se poartă cu glas mare: „Păcat, Petrache, că n-ai văzut aseară meciul. A dat Mutu două beri de s-au zgîlțîit stîlpii porții”.
în ce mă privește, dacă taxatoarea mă roagă să avansez, nu scot nici un cuvințel, dar nu mă mișc nici de-al dracu’. Am eu motivele mele. Și anume, pentru că jos, între picioare, am o servietă burdușită cu cinci sticle de bere, zece perechi de crenvurști, muștar, pîine, o casoletă cu mici, un kil de vin de ăla la trei sferturi și un Skandic la juma’. Toate cîntăresc vreo 7 – 8 kile. Așa că rămîn mut, dar neclintit, aici unde sînt. Plăcerea mea, vorba lui nea Nicu Văcăroiu. Dacă taxatoarea insistă, totuși, să avansez, îi răspund prevenitor, sau cu un calm reținut: „Vedete-aș, drăguță, cheală și mută, că altceva nu știi decît să mă sîcîi”. Și dacă aceasta, cum s-a mai întîmplat, îmi zice că la mitocănia asta ea cheamă poliția, i-o întorc spunîndu-i: „Știi ce, cucoană ? N-ai decît să chemi toată poliția, armata, pompierii, unitățile de blindate și jandarmeria că eu tot nu mă mișc de-aici. Am dreptul să ocup și eu un loc, ca orice călător din lume”. Dacă o sută de glasuri mă apostrofează, nici nu mă sinchisesc. Mă uit pe geam și studiez peisajul cu pasiune. „Fă-mi, bre, loc să trec”, mă înghiontește o mahalagioaică. „Pe unde, madam Sacîz, nu vezi că ești ca o putinică?”.
Tocmai de aia mi-am cumpărat un Trabant, ca să nu mă mai enervez. Scoate fum, dar îmi fac treaba cu el. Nu mă prinde în ofsaid nici radarul, că mai mult de 50 la oră nu merge nici să-l tai. Circul cu el numai la axul drumului. Nu dau prioritate, nu mă feresc la dreapta să fac loc grăbiților, orice-ar fi. Cine mă-njură, treaba lui, eu tot nu-l aud.
Fata cîrnățarului din colț avea un Ford Mondeo, iar valutistul Jean avea un BMW. Se numărau printre nerăbdătorii de pe șosea, gata să-i dea Trabantului meu un șut în fund. Bucurie mai mare n-am avut. Numai pentru vopseaua bleu-jandarm cu picățele, nea Costică Topor cere 14 milioane. Nici un atelier din lume n-o are, în afară de nea Costică. Lui i s-au alterat două butoiașe de vopsea veche de cînd lumea și au căpătat aspectul ăsta. Trabantul meu e singurul vopsit astfel. Cine mă tamponează, la nea Costică ajunge. Service-urile nu primesc asemenea pîrîitori. „Tăblăria” Trabantului e din fibră de sticlă. Se aduce numai din import. Costă zeci de milioane. De trei ori mai mult ca Trabantul. Măndița, fata cîrnățarului, mi-a șutat Trabantul de două ori. Nea Costică i-a luat și pielea de pe ea, cu tot cu sutien. După ce m-a ciocnit de trei ori, Jean valutistul mi-a oferit o Skodiță nou-nouță, ca să renunț la Trabant și să-l dau la rable. Fiindcă ADAS-ul i-a refuzat plata reparațiilor. Nu i-am primit-o. Plăcerea mea! Păi, la cîți bani am împărțit cu nea Costică, aș fi fost un prost să accept. Am scos de cinci ori valoarea Skodiței și l-am liniștit și pe Jean. După ce a plătit de s-a spart, Jean a căpătat un tic:
– Prind pisica vecinului cînd stă în ploaie și o aduc în casă, zice.
– Pisicile nu stau în ploaie, i-am zis.
– Asta stă. Vino și vezi, dacă nu crezi. Mai ai Trabantul?
– Desigur, of course.
– Ăsta m-a sărăcit. Acum merg cu autobuzul. Iar „înaintați înainte”, iar „biletul în fund” etc. Nu-mi mai place.
– Parcă mie-mi place! Trabantul e cea mai faină mașină din lume.
– De ce?
– Știu eu!… vă rog”, „Face-

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!