Băcăuanii vor intra în Uniunea Europeană asaltați din toate părțile de agenți poluatori, fie că este vorba despre noxe în aer, în apă, sau zgomot peste limita suportabilă. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău a întocmit o listă a zonelor critice din punct de vedere al poluării, în municipiu. „Anul acesta s-au înregistrat 21 de poluări. Locurile considerate cele mai afectate din oraș au fost expuse poluării aerului, în general cu amoniac, zgomotelor puternice, poluării apei sau poluării solului”, a declarat directorul APM, Corina Pricope.
Din punctul de vedere al poluării aerului, zonele critice ar fi șoseaua europeană E85 și două străzi din cartierul Gherăiești. „Din șapte sesizări primite de la persoane fizice cu privire la disconfortul de la mirosul de amoniac, în cazul a patru, valorile înregistrate de specialiști depășeau cu mult limitele admise. Poluatorul este societatea Amurco, fostă Sofert, cauza fiind de cele mai multe ori umplerea cisternelor din unitate”, a explicat șefa APM. Tot un miros greu de suportat au reclamat diverse persoane din cartierul Gherăiești. Duhoarea venea, s-a constatat, de la o fermă de păsări a societății Agricola, căreia autoritățile i-au stabilit măsuri pentru remedierea situației.
Teorizați de zgomot
în cealaltă parte a orașului, locuitorii cartierului Letea sînt terorizați de mult timp de zgomotul infernal produs, adeseori noaptea, de utilajele fabricii de hîrtie. „Agentul economic a primit măsuri pentru înlăturarea zgomotului prin izolarea fonică a instalației de fabricare a pastei de maculatură și care trebuiau duse la îndeplinire pînă în luna martie a acestui an”, a precizat Corina Pricopie. Cu toate acestea, societatea poluează fonic în continuare: „E oribil sunetul acela și, deși locuiesc în zonă de multă vreme, nu mă pot obișnui cu el. Astă-vară, de exemplu, dacă țineam geamul deschis, nici nu puteam dormi. Simți uneori că-ți sar creierii de la zgomot, iar ăștia nu fac nimic să-l reducă”, ni s-a plîns, ieri, Andreea C., proprietara unui apartament aflat la cîteva sute de metri de sursa de poluare.
Poluarea fonică în Bacău este, de altfel, în creștere continuă. Conform studiilor APM, creșterea nivelului de zgomot sporește riscul apariției complicațiilor la nivelul aparatului auditiv, chiar pînă la handicap, în condițiile în care persoanele sînt expuse regulat la zgomotul cotidian. Intersecțiile în care zgomotul depășește 70 de decibeli sînt considerate poluate fonic. Gradul cel mai mare de poluare fonică îl întîlnim în intersecțiile de la Podul Mărgineni, care măsoară 74 decibeli, de la Chimiei – 73,8 decibeli, intersecția de la Spitalul Județean, care produce 72,8 decibeli, iar la jumătatea drumului dintre Tic-Tac și Orizont s-au măsurat 71,5 decibeli, număr care variază de la o lună la alta, dar care întotdeauna este peste limită. Alți 72,6 decibeli ne izbesc la jumătatea intersecției dintre Chimiei și Aviatori, iar în interescția de la Autogară se măsoară 71,5 decibeli.
Restaurantele au o limită de 65 decibeli ziua și 40 decibeli noaptea.
Cele cu terasă au ridicat probleme de fiecare dată în sezonul cald,
ele depășind limita de 40 decibeli noaptea, în condițiile în care
autorizațiile de funcționare prevăd activitate doar pînă la ora 22.00.
Nivelul de zgomot în școli depășește limita în pauze, cu o medie de
80 de decibeli. Persoanele expuse regulat poluării fonice își pot
pierde auzul, spun specialiștii.
Avioanele ne scot peri albi
Dacă în anii anteriori cel mai adesea băcăuanii erau terorizați de
vaporii de amoniac, cu timpul, locul lor a fost luat, ca agresivitate, de
poluarea fonică. „Nu se mai înregistrează emisii de amoniac atît de frecvente, iar halda de fosfogips s-a dovedit, în urma probelor făcute de-a lungul anilor, că nu este radioactivă. în schimb, din ce în ce mai mult se resimte de către cei care stau mai aproape de Aerostar, și nu numai de ei, zgomotul produs de avioanele supuse la teste. El poate provoca hipoacuzie, precum și stări de stres și agitație”, ne-a spus doctorul Marin Buștuc, director adjunct al Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău. De altfel, zgomotul este dușmanul cel mai de temut atît la nivelul județului cît și al întregii țări. în 2002, de exemplu, din cele 2.508 cazuri de îmbolnăviri profesionale înregistrate în toată țara, 890 au fost determinate de zgomot, 432-intoxicații (numai cu plumb-324), 441-silicoze, 212-boli infecțioase sau parazitare și 197-astm bronșic.
Cît privește județul Bacău, în primul semestru din acest an, au fost
diagnosticate cu o boală profesională opt persoane. Trei dintre
acestea au astm bronșic, iar cîte una, hipoacuzie de percepție
bilaterală, infecție cronică a căilor respiratorii superioare, rinită
cronică, sindrom Raynaud (din cauza temperaturii scăzute și a
vibrațiilor de la locul de muncă) sau artroză. în semestru I 2005 au
fost nouă cazuri, iar pe tot anul s-au înregistrat 13. Din acestea, trei
au fost silicoze, alte trei-hipoacuzii, tot trei-afecțiuni respiratorii, două-
astm bronșic și cîte una-surditate sau polineuropatie senzitivă
motorie.
Otravă în apă
Cu societățile Amurco, Letea și Agricola ne întîlnim din nou cînd vine vorba de poluarea apelor. „Din cauza acestora, tronsonul din aval al rîului Bistrița prezintă risc de nutrienți și încărcare organică. Unitățile trebuie să ia măsuri pentru îmbunătățirea calității apelor evacuate”, a avertizat reprezentanta Agenției de Protecția Mediului.
în fine, mai există în Bacău două zone critice ca și grad de poluare: halda de fosfogips de lîngă Amurco și rampa de gunoi a municipiului, situată lîngă societatea Wear Company. „Agenția noastră Regională a demarat împreună cu o societate suedeză un proiect privind posibilitățile de refolosire a fosfogipsului. Cît privește halda de gunoi, ea poluează solul mai ales bacteriologic”, a încheiat biologul Corina Pricope. (Alin LEANCĂ, Elena ȚINTARU, Doina TIMUȘ)stă-vară, de exemplu, dacă țineam geamul deschis, nici nu puteam dormi. Sim
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.