Pacienții spitalului TBC huzuresc în saloane

Redacția Ziarul de Bacău

• trecînd peste bolile de care suferă, bolnavii veniți din apartamentele friguroase se bucură din plin de căldura găsită în saloanele spitalului

Spre deosebire de pacienții din Spitalul Județean, unde secțiile neîncălzite pot fi numite fără exagerare ghețării, bolnavii de la Spitalul TBC din Bacău huzuresc în saloane. Deși și în această unitate există mici neajunsuri din cauza vechimii instalațiilor, centrala termică a Spitalului TBC a fost reparată după îndelungi așteptări a unor sponsori. Cu bani din veniturile proprii, centrala a fost cîrpită din nou și pusă pe picioare cît să mai reziste cîțiva ani de acum încolo. „Veniturile proprii le-am folosit pentru cumpărarea materialelor care trebuiau schimbate, iar reparațiile efective au fost executate de angajații noștri. Lucrările au fost terminate la timp, astfel că în saloanele bolnavilor am putut asigura căldura încă din data de 1 octombrie”, ne-a declarat doctorul Marius Apostu, directorul spitalului TBC.

Vremurile grele pentru centrala termică a spitalului în care sînt tratați bolnavii de tuberculoză nu au apus însă odată cu terminarea lucrărilor de reparații. Amplasată la subsolul policlinicii, centrala care funcționează pe bază de gaz metan nu mai are avizul Romgaz pentru funcționare. Potrivit noilor norme în vigoare, centrala trebuie să fie amplastă la suprafață. Pentru construcția unei clădiri în care să fie mutată centrala termică, Spitalul TBC are nevoie de mai multe sute de milioane de lei și de sponsori cu forță financiară. Sponsorii însă nu se prea înghesuie, așa că rămîne de văzut dacă mai marii spitalului nu vor avea probleme, adică să fie obligați să găsească fonduri pentru a muta centrala din beci. Pînă atunci, însă, bolnavii internați aici au condiții decente de spitalizare. Lucru care, deși firesc, este tot mai rar întîlnit în zilele noastre în spitalele din județ și din țară. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.