Panourile publicitare din municipiul Bacău au creat un adevărat scandal în ultima ședință a Consiliului Local (CL) Bacău. Viceprimarul Neculai Onica și primarul Romeo Stavarache au fost acuzați că încalcă legea, prin modul în care sînt amplasate aceste panouri. Cel care a tras semnalul de alarmă a fost consilierul local de la Partidul Conservator, Petrică Munteanu. „âl întreb pe domnul viceprimar Onica cine îi permite să încalce regulile de urbanism, pe care le-am aprobat cu toții în ședință. Panourile publicitare sînt amplasate pe trotuare și căi de acces, așa cum este lîngă hotelul «Moldova», zona Tic-Tac sau la Orizont. Or, regulamentul spune clar că este interzis amplasarea acestora în astfel de locuri. Unul are chiar o reclamă cu firma «Prod Cresus» (firmă ce a aparținut primarului Romeo Stavarache, n.r.). Toate sînt amplasate pe căi de acces. în maxim 72 de ore să se ridice toate aceste panouri și să se ia măsurile legale pentru încălcarea legii. Sper că nu este un abuz în serviciu să cerem demisia viceprimarului”, a declarat Petrică Munteanu. Viceprimarul Onica a cerut să i se spună care sînt panourile amplasate cu încălcarea legii. Discuțiile din CL Bacău s-au aprins și mai rău, cînd Munteanu a susținut că, în urbe, umblă zvonuri și de „șpăgi”. „în oraș se aude că pentru amplasarea unui panou mic se iau 200 de euro, iar pentru unul mare, 500 de euro. Tot orașul vorbește”, a mai spus alesul local. A fost momentul în care primarul Stavarache a sărit ca ars. „Cine vorbește? Dați nume, domnule consilier, nu faceți afirmații așa!”, a strigat primarul municipiului Bacău. „Nu ridicați tonul la mine! Am spus că vorbește lumea, atît, că este un zvon! Nu este prima oară cînd vă atrag atenția că sînt amplasate ilegal și ce se zvonește în oraș. Dacă respectăm legea, să o respectăm toți, pînă la capăt, dacă nu, facem exact ca și ceilalți, din fosta putere”, a conchis Munteanu. „Toate panourile sînt amplasate cu respectarea regulilor de urbanism”, a precizat și primarul Stavarache. Laurian Lucaș a încercat să aplaneze spiritele și a propus ca viceprimarul și alesul local să iasă împreună în oraș și să verifice amplasamentul panourilor. „Unde nu sînt în regulă, să se treacă la executarea lor”, a susținut Lucaș. Neculai Onica a fost de acord, numai că la orizont a apărut o problemă. „Din punctul meu de vedere este ok, numai că de marți sînt trei zile în concediu”. Tot Lucaș a fost cel care a oferit soluția. „La următoarea ședință să se prezinte, punctual, fiecare autorizație în parte și cred că domnul Onica, cînd revine din concediu, abia așteaptă să vadă panourile, să rezolve situațiile cu probleme, dacă există și să ne spună și nouă”, a precizat fostul viceprimar al Bacăului. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.