• iazul de la Fichitești este cel mai mare din județ • miercuri, aici a fost lansată la apă cea mai mare plasă de pescuit din județ
Se spune că toamna se numără bobocii. Așa o fi. Dar tot toamna este și anotimpul în care pescarii adevărați scot la iveală rodul strădaniei lor de peste an. Startul campaniei de pescuit a fost dat miercuri, la iazul Pereschiv, sau Fichitești, cum mai este cunoscut, cel mai mare din județul Bacău. În suprafață de 120 de hectare, iazul firmei Esox este și unul din cele mai bogate în pește. Aici, carasul, bibanul și șalăul pot fi prinși chiar la un metru de mal, iar exemplarele de crap de cinci-zece de kilograme și de somn la 20 de kile nu reprezintă o curiozitate. Din păcate, sau poate din fericire, accesul la iaz este foarte anevoios, cu drumuri desfundate, iar dacă ai ghinionul să te prindă ploaia la cabană, poți să-ți suni nevasta sau șefii că lipsești vreo cîteva zile. Din acest motivi, destul de puțini pescari se aventurează aici, în ciuda taxei modice, de 100.000 de lei pe zi, bani ce pot fi însă recuperați după doar cîteva ore de pescuit. Practic, iazul este situat exact la granița județelor Bacău, Vrancea și Galați, într-o „căldare” împrejmuită de dealuri domoale.
De nu mai puțin de 13 ani, sufletul iazului este inginerul Constantin Buculei. În ciuda faptului că mai are nouă ani pînă la pensionare, nea Costică nu-și arată vîrsta. Poate și pentru că a stat toată viața în mijlocul naturii și al peștilor, cărora le-a dedicat o bună parte din viață. Gazetar cu vechi state de serviciu, Constantin Buculei a îndrumat și crescut generații de ziariști, însă nu îi place să vorbească despre acest subiect. Și nici despre persoana sa. Abia cînd vine vorba despre pești, fața lui nea Costică se luminează, iar vorbele prind a curge. „Aici, la Pereschiv, recoltarea începe în octombrie și durează pînă aproape de primăvară. Acum e bine, însă vin ploile și frigul și atunci nici nu-ți mai simți mîinile cînd tragi de năvod. Cel mai greu este însă iarna, cînd lacul este înghețat, și trebuie să săpăm copci pentru a băga năvoadele”, spune Buculei. Una dintre cele mai mari satisfacții profesionale de care este mîndru inginerul Buculei este că a reușit în mai puțin de un an să facă un fitofag să „sară” de la 400 de grame la trei kilograme, în condițiile în care un astfel de pește ajunge în mod normal la această greutate în patru ani. „Desigur, au existat și momente mai puțin plăcute. În această vară, de exemplu, în timpul inundațiilor, am rămas izolat la cabană trei zile, timp în care am mîncat doar ardei și morcovi. Nici cu tractorul nu se putea ajunge aici. Viața de șef de fermă nu este una ușoară. Eu stau aici toată săptămîna și mă duc acasă, la Bacău, doar sîmbăta. Din fericire, am o soție foarte înțelegătoare, deși sînt ca un musafir în casă. Ca să nu mai spun că atunci cînd mă duc la firmă mi se spune că iar a venit domnul inginer de la țară”, mai povestește inginerul Buculei.
Mîna dreaptă a lui nea Costică este, fără îndoială, paznicul Ilie Huzună. Mititel și îndesat, Ilie duce tot greul în lipsa boss-ului. Alungă braconierii de pe baltă, face cafele la musafiri, în fine, se ocupă cu tot ce ține de protocol. Ca un adevărat șef de cabinet. Pentru mare parte dintre jurnaliștii băcăuani, Ilie este arhicunoscut. Cea care l-a făcut este saramura de pește, pe care a pregătit-o împreună cu soția sa, Tincuța, și care a fost servită la Cupa presei de la Antohești. Deși a trecut ceva vreme de atunci, ziariștii mai simt și acum ardeiul iute, cu care Ilie nu s-a zgîrcit deloc.
Dimineața, pe baltă
Pentru orice pescar, inaugurarea unei campanii de pescuit reprezintă un mare eveniment, ce trebuie pregătit cu mare minuțiozitate. Soarele nici nu se ridicase prea bine peste coama dealului, că cei 20 de pescari se și urcaseră în bărci și porneau marea ofensivă. Toți tineri, bine făcuți, pescarii au venit la Fichitești din satele a trei județe și, după ce s-au încălzit cu un gît de tărie, au început să arunce plasa. Și nu oricare, ci cea mai mare din toată Moldova, în lungime de aproape un kilometru, în pîntecele căreia au început imediat să se adune frumusețe de novac. Spectacolul este unic. În timp ce pescarii trag de pe mal din două direcții, peștii parcă zboară pe lac, încercînd să scape din încercuire. Unii, mai norocoși, fac uneori salturi de peste un metru și reușesc să scape, în timp ce majoritatea sînt trași încet la mal. Totul durează mai puțin de o oră. Partea cea mai spectaculoasă are loc însă pe mal, acolo unde peștele este luat unul cîte unul, pus în coșuri grele și cîntărit. Miercuri, o mare parte din cantitate, exemplare la 2-3 kilograme, a fost pusă în cisterne, care au transportat novacii la ferma Motoșeni. Unde, spun pescarii, iazul este mai mic și se poate pescui mai bine pe timp de iarnă. Și este și la șosea. Alți novaci au fost încărcați în izoterma firmei Esox, care i-a adus la Bacău, la magazine. Cu sentimentul datoriei împlinite, spre prînz, pescarii s-au adunat laolaltă, au mai ciocnit un păhărel și s-au pus la masă. Cum era și firesc, peștele n-a lipsit din meniu. Poveștile au început să curgă și nimeni nu băga de seamă cum trece timpul. A urmat o nouă partidă de pescuit, cu aceiași actori, în același spectacol. Înainte de căderea serii, la plecare, pescarii s-au adunat din nou. De această dată să primească drept răsplată cîțiva pești, pe care să-i ducă acasă, la familie.
Lasă un răspuns