Parcul Industrial Hemeiuș începe să devină rentabil

Administrator

Parcul Industrial Hemeiuș începe să aducă bani. Pețitori din indiustria IT, și nu numai, au venit pe rînd să se intereseze de oportunitățile pe care le oferă HIT-ul. După ce angajații Parcului au dus o politică perseverentă pentru stabilirea de contacte în toate colțurile lumii, din Asia pînă în Statele Unite ale Americii, fie prin delegații, cum a fost cea din China, fie contactarea prin poștă electronică sau prin intermediul amasadelor, rezultatele încep să apară. „Am fost contactați de numeroase firme, dar foarte multe dintre acestea nu aveau domeniul de activitate corespunzător parcului și de aceea nu am încheiat contracte cu ei. Pînă acum am încheiat zece contracte cu diferite societăți, de la mari companii, la microînteprinderi”, ne-a declarat Adrian Iordache, director la HIT Hemeiuș. în prezent, au fost închiriate pentru activități de IT spații pentru zece societăți, din care șapte microînteprinderi. O firmă din Iași, care are acționariat italian și prestează servicii de tip call-center către companii din toată lumea, a închiriat unul din corpurile mai mici de clădire, destinate societăților care doresc să stea individual. Cea mai mare hală de producție a fost luată de o companie din Italia, care produce componente plastice de înaltă tehnologie pentru calculatoare. Una dintre halele medii a fost luată de o firmă din Bacău, în parteneriat cu două societăți israeliene, pentru producerea de consumabile pentru imprimante cu laser și copiatoare. Aceste firme aduc lunar HIT-ului un venit de aproape 6.000 de euro. Acest lucru l-a determinat pe Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, principalul finanțator al Parcului pînă acum, să spună că, din primăvară, instituția nu va mai plăti cheltuieilile cu utilitățile. „Noi credem că abia din vară vom putea vorbi de independența financiară a HIT-ului. Am spus de la început că ne vom putea susține singuri în momentul cînd capacitatea de umplere a Parcului va fi de peste 70%. Aceste contracte care există acum ne ajută foarte mult, dar cel mai important lucru este că ne mișcăm”, a precizat Adrian Iordache. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.