Parcul zoologic din Buhuși pare să se fi transformat într-un adevărat lagăr al animalelor din cauza condițiilor îndoielnice în care sînt ținute acestea și a lipsei de fonduri care a condus la degradarea continuă a unității. Adresată unui public foarte puțin numeros, grădina a devenit un fel de oglindă a situației dramatice a orașului. Am intrat în parc ca orice vizitator curios să admire niște animale exotice. în prima cușcă, care arăta mai mult a magazie, o barză singuratică visa, poate, la vremurile cînd își făcea nestingherită cuibul în cîte un copac de la marginea drumului. în următoarea mîrîia un cîine maidanez, a cărui cerere, exprimată de un anunț lipit pe gratii, era „aștept pe cineva să mă adopte”. Alături, o pisică obișnuită mieuna, revoltată, poate, de captivitatea anormală la care o condamna statutul de «exponat». în alte cuști părea că nu a mai locuit nimeni de foarte multă vreme. Leii, cazați în două spații, păreau mai împăcați cu prizonieratul, zăcînd la soare ca niște pisici uriașe. Mult mai greu se adaptau căldurii urșii, unii din ei fiind siliți să trăiască într-un spațiu prea mic pentru necesitățile lor. Cîinii dingo se ascundeau instantaneu la apariția străinilor. Căprioarele erau destul de sociabile, însă una arăta jalnic, de parcă abia și-ar fi revenit după o lungă suferință. Astfel se prezintă, la ora actuală, comunitatea animalelor din parcul zoologic Buhuși, a cărui stare ar stîrni cu siguranță revolta oricărui iubitor al necuvîntătoarelor. Din fericire, mîncarea pare să le fie asigurată constant, grație sponsorizării Agricola Internațional.
încercarea de a afla cum a ajuns în această situație un parc zoologic atît de cunoscut pe vremuri s-a lovit de ignoranța autorităților. La Primăria Buhuși, nimeni n-a fost în stare să ne ofere vreo informație, măcar despre istoricul unității. „Știu că a fost înființat prin anii ’70. Acum nu mai e în administrarea noastră, ci a Ministerului învățămîntului”, a declarat secretarul orașului, Oana Mihai. Degeaba am contactat însă Inspectoratul Școlar Județean Bacău, întrucît cei de acolo păreau să nu știe nimic de soarta unității. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.