Partidul Noua Generație (PNG) și-a înființat primele filiale comunale din județul Bacău. Prima organizație comunală s-a înființat sîmbătă, în comuna Traian, și are aproximativ 250 de membri. Circa 45 dintre aceștia au participat la ședința de constituire a formațiunii și l-au votat ca președinte pe Marinel Cimpoeșu. Acesta, împreună cu ceilalți membri ai conducerii au promis că vor desemna luna viitoare un candidat la funcția de primar ce are mari șanse să cîștige chiar din primul tur. Dorin Ciulină, președintele organizației PNG Bacău, le-a spus participanților la ședința de constituire că partidul condus de Gigi Becali are o doctrină de centru-dreapta, care se bazează pe idei liberale. Deși proaspăt înființat, PNG Traian are deja doi membri care sînt și consilieri locali, evident, aleși în 2000 pe listele altei formațiuni.
Tot sîmbătă, s-a constituit și organizația PNG Izvoru Berheciului, condusă de consilierul local Virgil Oprișan.
Dorin Ciulină ne-a precizat că, în perioada imediat următoare, vor mai fi înființate filiale în peste 20 de comune, urmînd ca ședința de constituire a organizației județene să se organizeze pînă la finele lunii martie. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns