Primăria Bacău intenționează ca, începînd de anul următor, să demareze lucrările în vedere construirii unui pasaj subteran în zona Gării. „Construirea unui asemenea pasaj ar decongestiona circulația rutieră în această zonă și ar reduce din aglomerația înregistrată, în special, la primele ore ale dimineții la bariera din spatele clădirii Poliției”, ne-a declarat Ioan Butucaru, directorul primăriei Bacău. El a mai precizat că la această oră se află în studiu trei variante în vederea construirii acestui pasaj subteran. Una dintre soluții se referă la redeschiderea vechiului pasaj auto din zona de nord a Gării, construirea unuia nou la intersecția străzii Ioniță Sandu Sturdza cu strada Gării, sau construirea unei pasarele peste liniile de cale ferată din zona Poliției. Pînă cînd specialiștii se vor opri asupra uneia dintre aceste variante, autoritățile locale au sistat, pentru moment, eliberarea autorizațiilor de construcții pe amplasamentele din imediata vecinătate a zonei vizate pentru demararea acestei investiții. „Interdicția nu vizează și construcțiile provizorii care pot primi, în continuare, aprobări din partea primăriei”, a precizat viceprimarul Laurian Lucaș. (E.S.)
Pasaj subteran în zona Gării
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.