Pașapoartele băcăuanilor pot fi preschimbate și în străinătate

Administrator

Cetățenii români cu domiciliul în România, aflați temporar în străinătate – la studii, specializare sau în interes de serviciu – care au pașapoartele expirate, furate sau pierdute, vor putea obține pașapoarte fără să mai fie nevoiți să se întoarcă în România. Acest lucru se poate face în două feluri, spune comisarul șef Ioan Matei, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Bacău: „Fie solicitantul deleagă un mandatar, prin procură specială, autentificată de misiunea diplomatică ori oficiul consular, fie direct, prin oficiile consulare sau misiunile diplomatice ale României în străinătate. Singura condiție este ca solicitanții să facă dovada șederii legale pe teritoriul statului în care e solicitantul”. în cazul cetățenilor români care și-au schimbat numele în străinătate nu se vor emite pașapoarte decît pe baza actului de identitate eliberat pe noul nume sau, după caz, a actului de stare civilă pe care au fost efectuate mențiunile referitoare la schimbarea numelui. Nu se poate aproba stabilirea domiciliului în străinătate pentru copiii minori ai căror părinți au domiciliul în România. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.