~3 min lectură 0 comentarii

Paștele aduce la Agricola un plus de 10% în vânzări

Redacția Ziarul de Bacău

Vânzările produselor de post sub brandul Agricola vor crește cu 10% în perioada Postului Paștelui, comparativ cu perioada similară a anului trecut – estimează Europrod, companie a Grupului Agricola, din Bacău, specializată în producerea de semipreparate și produse ready to eat. Estimările companiei se bazează pe rezultatele vânzărilor de produse vegetale înregistrate în anul 2013, care au totalizat aproape 200 de tone – 11% din totalul vânzărilor de semipreparate și ready meals (produse gata preparate), în condițiile în care în anul precedent acestea reprezentau doar 7,6% din total.

econ.agricola

Cele mai vândute produse vegetale Agricola sunt Hamburger vegetal, Pârjoale vegetale, Nugget vegetal, Șnițel vegetal și Falafel – congelate sau refrigerate, în diverse forme de ambalare și gramaje. „Dezvoltăm produse adresate atât cumpărătorilor care țin post, dar și celor vegetarieni, adepții regimului ovolacto vegetarian – ne-a declarat Lucica Benedic, directorul general al Europrod. Gama a fost dezvoltată chiar de la început, în 2004, însă pe parcursul ultimilor trei ani a suferit upgrade-uri tocmai pentru a răspunde pe deplin gusturilor și așteptărilor consumatorilor noștri. Produsele vegetale de la Agricola au ca ingrediente soia și legume proaspete sau năut – în cazul Falafel, ceea ce le transformă într-o alegere de încredere, dar și sănătoasă în perioada postului”.

Cercetările companiei Europrod arată că profilul socio-demografic al cumpărătorilor de produse ready meal de post sau vegetale se referă la femei din mediul urban, cu vârsta peste 40 de ani, cu venituri peste medie, cu studii medii și superioare. Produsele de post Agricola sunt comercializate în retailul modern, în comerțul tradițional și în segmentul HoReCa. „Am dezvoltat parteneriate cu toți retalierii din România, având ca argument al calității și notorietății chiar brandul Agricola, dar și parteneriate strategice cu mărci private – aprecizat Lucica Benedic. Am inovat alaturi de aceștia promovând în egală măsură gama ambalată de produse refrigerate și congelate, precum și vânzarea la bucată, direct din vitirinele asistate dedicate acestui tip de achiziție.”

În perioada Postului Paștelui vânzările la produsele vegetale reprezintă 30% din total vânzări, spre deosebire de alte perioade ale anului când produsele vegetale ating în jur de 2% din total vânzări, sezonalitatea acestor produse fiind accentuată. Anul trecut, compania Europrod a menținut o cotă de piață de 19% și poziția de lider pe categoria produselor semipreparate și de tip ready-meal. Vânzările în 2013 au totalizat 24,5 de milioane lei, în creștere cu 6% față de 2012, iar pentru anul în curs compania își propune o creștere de 7%, în contextul în care mizează și pe o creștere în continuare a volumului exporturilor, care anul trecut au reprezentat 12% din totalul vânzărilor (în creștere cu 50% în cifră absolută față de 2012).

Europrod este certificată BRC (British Retail Consortium), recunoscută de specialiștii în domeniu drept cel mai complex și exigent standard privind siguranț alimentară din toată Europa, impus de retailerii din Regatul Unit și absolut necesar unei companii pentru a putea exporta pe această piață.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.