~3 min lectură 2 comentarii

Patru polițiști din Bacău au denunțat doi mituitori, care au fost prinși în flagrant delict

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE: Tribunalul Bacău a admis cererea şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora, George Ionuț Dura și cornel Vidrașcu, pentru o perioadă de 30 de zile.

Un șofer și un însoțitor de-al său au dosar penal, după ce au fost prinși la Corbasca, județul Bacău, cu un autoturism înmatriculat în Germania, dar cu numerele expirate din decembrie 2015. Cei doi și-au înrăutățit situația, încercând să dea mită 500 de euro, ca să fie lăsați în pace, și au fost reținuți, cu propunere de arestare.
FD.poli04
Ca urmare a denunțurilor depuse de 4 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, sâmbătă, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au prins în flagrant doi cetățeni care au oferit suma de 500 euro pentru ca asupra unuia dintre aceștia să nu fie continuate cercetările într-un dosar penal pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere. Cei doi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. Pen.

Conform unui comunicat de presă, din conținutul denunțurilor polițiștilor depuse la S.J.A. Bacău rezulta faptul că, în dimineața zilei de 12 februarie a.c., cu ocazia unui control rutier desfăşurat pe raza localităţii Corbasca, doi agenți de poliție au identificat şi încercat să oprească în trafic un autoturism având numerele de înmatriculare din Germania expirate din luna decembrie 2015. Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al agenţilor de poliţie și a fost urmărit, reuşindu-se oprirea şi imobilizarea sa.

La efectuarea verificărilor s-a constatat că D.G.I. nu deţine nici permis de conducere, sens în care a fost condus la sediul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni pentru continuarea cercetărilor. Pe traseul până la secţia de poliţie, D.G.I. a încercat în mod repetat să le ofere bani şi bunuri celor doi agenţi de poliţie pentru a nu lua măsurile legale împotriva sa.

La sediul secției de poliție, unde au fost întocmite primele acte procedurale de către poliţiști, a sosit în acest timp și V.C., viitor socru al conducătorului auto, care a abordat un polițist, încercând în repetate rânduri să-i ofere bunuri şi bani (sume între 200-400 euro) pentru a distruge actele şi a nu lua măsuri legale împotriva viitorului său ginere. Poliţistul a refuzat categoric şi, văzând că nu are şanse de reuşită cu acesta, V.C. l-a abordat pe șeful secției de poliție, căruia i-a promis bunuri şi suma de 500 de euro în acelaşi scop. Fapta a fost adusă imediat la cunoștința ofițerilor anticorupție care au înaintat denunțul la Parchet, fiind organizată acțiunea de prindere în flagrant.

Faţă de cei doi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus măsura reţinerii şi înaintarea propunerii de arestare preventivă. În cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Anonim
    13 februarie 2016, 21:11
    0

    Bravo domnilor ofiteri. Sa o tina tot asa .

  2. f
    futermatorul
    16 februarie 2016, 11:16
    0

    deh preturile au crescut…….

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.