Patru suflete trăiesc într-un chioșc de tablă

Copii care își fac temele în frig, pe un cîmp
• Aurel, Alexandra și părinții lor locuiesc într-un chioșc, undeva pe un cîmp de lîngă Bacău n mîncare fac afară, la foc făcut din cartoane n temele și le scriu pe o măsuță, afară, în frig, deoarece înăuntru nu au lumină n ca să mai cîștige un bănuț, cei doi micuți merg la vilele din apropiere, unde șterg geamuri sau fac alte munci n cu bănuții în pumni, cei doi se întorc la părinți, ca să le ia de mîncare

Daniela Păduraru și Maricel Enea sînt doi oameni care, cel puțin pînă acum, au pierdut lupta cu viața. Sărăcia și-a înfipt ghearele adînc în ei și nu mai vrea, parcă, să le dea drumul. âmpreună cu cei doi copii, Aurel și Alexandra, de 7, respectiv 8 ani, locuiesc de aproape șase luni într-o baracă din tablă, abandonată în plin cîmp, pe undeva între calea ferată și sediul Asociației „Betania”.
Cele patru suflete trăiesc într-o sărăcie lucie. în chioșc nu au posibilități de încălzire. Mîncarea o fac afară, la o sobă improvizată.
Maricel a lucrat 24 de ani la mai multe fabrici din Bacău, dar în prezent nu are nici un fel de pensie sau ajutor bănesc. De la „Cotidianul”, ultimul loc de muncă, a fost trecut în șomaj și nu a mai fost angajat de nimeni. „De lucrat am lucra și acum, dar nu avem unde. Mai muncim pe la oameni, cu ziua, sau adunăm cartoane și le vindem. Nu sîntem cununați, pentru că nu avem bani să ne facem actele pentru Starea Civilă. Sîntem împreună de mai bine de zece ani și înfruntăm sărăcia împreună. Daniela are zece clase, însă eu sînt analfabet. Nu am fost niciodată la școală, nu m-a lăsat tata, m-a trimis la muncă de mic. Nu fur, nu am cazier, nu beau, nu fumez. Muncesc toată ziua să avem ce mînca”, ne-a povestit Maricel.

âși doresc ca cei doi copii să învețe carte

Deși aflați la limita subzistenței, au strîns bani și i-au trimis pe cei doi copii la școală. Alexandra este în clasa a II-a, iar Aurel în clasa I, la Școala „Ion Creangă”. Drumul pînă la școală nu li se pare lung, deși îl parcurg într-o oră. Problema cea mare a copiilor este frigul, pe care îl înfruntă noapte de noapte. Sînt îmbrăcați gros, cu haine date de pomană de oameni. Deși săraci, au hăinuțe curate, pe o sîrmă fiind întinse, la uscat, mai multe haine. „Nu vreau ca și copiii mei să aibă soarta mea. Măcar pe ei să-i văd realizați. âi trimit la școală așa cum pot”, ne-a explicat Maricel.
Cu toate strădaniile părinților, copiii se îmbolnăvesc des, mai ales Aurel, cel mai mic. Nici părinții lor nu stau prea bine cu sănătatea. Daniela este grav bolnavă de ficat, iar Maricel are de ceva timp niște pete pe plămîni. „Am muncit o zi întregă la deszăpezit, într-o iarnă, iar noaptea am dormit în frig și am răcit tare. Nu am avut bani de medicamente și acum am probleme mari de sănătate. Poate că dacă m-aș interna de mai multe ori aș reuși să mă pensionez, ca să avem și noi un venit, cît de cît. Dar nu-mi pot permite să stau în spital, copiii ar muri de foame. Mîncăm atît cît cîștig eu. Dacă mă ia cineva la muncă și îmi dă 100.000 de lei, îi împart și avem mîncare două zile”, ne-a explicat capul familiei.

Le-a ars casa de două ori

O casă a lor nu au avut niciodată. în urmă cu ceva vreme, capul familiei a fost îngrijitor la stadionul CPL-ului, și administratorul de atunci i-a dat o cameră să stea cu familia. Prin 2001, un incendiu iscat de la un fir electric i-a lăsat pe aceștia sub cerul liber. „M-am bucurat că au scăpat teferi copiii. Restul nu mai contează! A ars totul! Haine, pături, pat”, ne-a povestit Maricel. Oamenii și-au construit o cămăruță din lut pe pămîntul Fundației „Betania”. După ceva vreme adăpostul le-a fost dărîmat, deoarece terenul nu le aparținea, iar de autorizație de construcție nici nu putea fi vorba. Și cocioaba în care aceștia își duc zilele a ars, acum cîteva luni. „Cînd am venit de la treabă totul era scrum!”, își amintește femeia.
Acum, aceștia s-au aciuat într-un chioșc din tablă abandonat în cîmp. Acolo intră doar seara ca să doarmă. Copiii își fac temele afară, în frig, la o masă improvizată. întrucît nu au curent, copiii se grăbesc să termine temele înainte de a se întuneca. Principala grijă a lor este frigul.
„Dacă va fi o iarnă grea nu știu cum vom rezista cu copilașii ăștia. Fac focul din cartoane, afară, ca să fierb cartofi sau fasole. Trebuie să mănînce și copiii ăștia ceva. Apă cărăm de departe, de dincolo de calea ferată”, ne-a explicat bărbatul. Locul unde aceștia își duc zilele e la cîțiva pași de calea ferată. Zgomotul trenului nu îi mai deranjează de mult timp. Probleme au avut de cîteva ori cu bețivii, care trec pe drum și-i sperie pe cei mici. „Mi-e și frică să dorm seara. Cine știe cine mai intră peste noi? Stau mai mult pe afară. Avem noroc de doi cîini care s-au oploșit pe aici și mai latră cînd se apropie careva”, a adăugat Maricel.

Nu pot ajunge la primar

Singurii care ajută cît de cît această familie sînt cîțiva oameni binevoitori din zonă și preotul catolic de la Mărgineni. „La Primărie am fost de vreo cîteva ori, dar nu ne-au primit decît în hol. Nu dorim altceva decît o garsonieră confort III, oriunde în Bacău. Măcar să avem căldură și lumină pentru copii iarna asta. Nici la fostul primar, nici la cel de acum nu am ajuns niciodată să vorbim. De la intrare în Primărie nu ne lasă să urcăm la primar. Avem buletinele expirate și nu avem bani să facem altele. Nici nu știu unde trebuie să mergem, ca să primim și noi un ajutor. Așa că stăm și noi aici, în cîmp”, a zis cu ochii umezi femeia.
Am luat noi legătura cu reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS). „Nu știu despre ce este vorba. Voi demara chiar de mîine o anchetă să vedem ce este de făcut”, ne-a asigurat Ioana Calustian, directorul SPAS-ului.
Sărăcia lucie în care trăiește familia contrastează cu luxul pe care-l degajă vilele somptuoase ridicate la doar cîteva zeci de metri de chioșcul metalic. Nimeni nu vede, sau nu vrea să vadă, drama celor patru suflete. E de neînțeles lipsa de reacție a bogătașilor din zonă, mai ales că, la porțile lor, uneori și cu noaptea-n cap, cei doi copii care își fac temele în cîmp, bat pentru un bănuț. Nu cerșesc, ci se oferă mereu să spele geamuri sau să facă o muncă onestă. După ce-și termină munca, cei doi copii se întorc la cocioaba din cîmp cu cîțiva bănuți în pumn.
în curînd va veni iarna. Copiii celor din vile îl așteaptă deja pe Moș Crăciun. în noaptea de Crăciun, Alexandra și Aurel vor mai pune o haină pe ei, se vor uita cu ochii lor inocenți la trenurile care trec pe lîngă „casa” lor și vor asculta poveștile mamei lor cu „moșul cel bun care intră pe horn și împarte jucării copiilor”. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!