Pe banii băncilor, orice vacanță este frumoasă

Redacția Ziarul de Bacău

• nu uitați, suma trebuie returnată • există firme de turism care lucrează direct cu băncile, scutind clientul de alergătură și timp pierdut

Băncile oferă credite pentru sejururi, iar agențiile de turism vînd excursii în rate. Dacă doriți să petreceți anul acesta o vacanță de neuitat sau măcar un concediu decent, iar resursele financiare v-au intrat la apă, băncile vă aruncă un colac de salvare: creditele turistice sau cele pentru nevoile personale, acordate rapid și în condiții rezonabile.

Banca Comercială Română oferă maxim 5.000 de dolari sau euro pentru o vacanță în străinătate, cu o dobîndă anuală de 8% și un termen maxim de rambursare a banilor de 12 luni. Astfel, pentru suma de 500 USD împrumutată pentru un an, solicitantul trebuie să dețină un avans de 75 USD, urmînd să achite 38 de dolari pe lună. Pentru a primi un credit, jumătate din veniturile nete ale solicitantului trebuie să acopere rata totală care trebuie rambursată (credit și dobîndă), plus marja de risc valutar (30%), care nu se plătește efectiv, dar se ia în calcul ca urmare a unei eventuale deprecieri valutare.

Raiffeisen Bank acordă credite de vacanță în baza unor convenții încheiate cu mai multe agenții de turism. Suma maximă este 5.000 de euro, iar perioada de rambursare merge pînă la trei ani. Pentru solicitanții cu venituri mai mici de 300 euro este necesar un girant, iar dobînda este de 35% la creditele în lei, iar 9,5% la cele în valută. Spre deosebire de celelalte bănci, Raiffeisen a pus la dispoziția clienților o linie telefonică gratuită, iar solicitantul își poate evalua telefonic condițiile de creditare.

Banca Transilvania oferă credite turistice în limita a 1.500 de dolari (sau echivalentul în alte valute) persoanelor angajate cu contract de munca pe perioadă nedeterminată. Solicitantul trebuie să dețină cel putin 30% din contravaloarea excursiei, urmînd ca banca să participe cu restul sumei. Drept garanție, banca solicită cesiunea drepturilor salariale ale titularului, la care se adaugă cesionarea veniturilor a trei giranți, angajați și ei cu carte de muncă. Dobînda este de 11% pe an pentru creditele în dolari și 12% pentru cele în euro. Pentru un credit de 500 USD acordat pe un an, rata lunară ajunge la 44 USD.

Bancpost are în ofertă doua credite pentru vacanțe: unul în lei, al cărui limită este de 500 USD, iar celălalt în valută, cu un plafon de 2.000 USD. Creditul în lei poate fi garantat doar cu doi giranți, pentru cel în valută fiind nevoie de un depozit bancar și, eventual, ipotecă asupra bunurilor imobiliare, în funcție de suma solicitată. Dobînda la creditele în lei este de 28% pentru creditul luat pe termen de un an și 29% pentru doi ani. „În general, sînt solicitate sume în jur de 1.000 de dolari. În ultimul timp, însă, oamenii preferă să ia fie microcredite prin oficiile poștale, fie credite pentru cheltuieli curente, fie optează pentru descoperirea de cont, așa că cererile pentru credite de vacanță au scăzut. Motivul este că pentru acele credite banca nu solicită nici un fel de justificare, în timp ce pentru creditul de vacanță trebuie să aducă factura de la agenție”, spune Melania Ionescu, de la Direcția Comunicare din Bancpost.

Din dorința de a atrage clienți, agențiile de turism au început să recurgă la plata în rate. Dacă unele agenții oferă clienților posibilitatea de a achita contravaloarea excursiei în două sau trei tranșe înainte de plecare, altele au apelat la sistemul de rate oferit de bănci și au încheiat convenții cu acestea. Așa a procedat Eurofly, agenție care colaborează cu Bancpost, Raiffeisen și BCR, ocupîndu-se, în premieră, de toate formalitățile necesare obținerii creditului. „Clientul vine la noi, alege un sejur și, în funcție de suma necesară, optează pentru un credit pe un an sau doi. Aduce la agenție toate actele necesare și noi ne ocupăm mai departe de toate formalitățile. Îl scutim astfel de statul la cozi și pierderea unor ore prețioase și îl chemăm la bancă numai atunci cînd se semnează contractul de credit, pentru care prezența lui este strict necesară”, precizează Teodor Călimănescu, director la Eurofly. O dată creditul aprobat, banca virează banii direct agenției.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.