Lista neagră a prefectului Gabriel Berca, care include directori de activitatea cărora acesta este nemulțumit, se mărește continuu. Noul nume care a apărut pe listă este cel al lui Constantin Trofor, șeful interimar de la Autoritatea Rutieră Română (ARR) Bacău. „Nu sînt mulțumit de modul în care se asigură interimatul la ARR și de aceea trebuie urgentat organizarea concursului. Am numeroase semnale și reclamații din județ cum că transportatorii nu își respectă programul de circulație. Lucrurile trebuie ținute sub control mult mai bine”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. El mai spune că luna august va fi una decisivă pentru directorii de instituții publice deconcentrate, deoarece atunci se va face o evaluare la sînge a activității lor. Lista cu cei care riscă să își piardă fotoliile îi include pe Vasile Zaharia, directorul de la Direcția Sanitar-Veterinară, de care prefectul este nemulțumit că nu l-a informat de existența pestei porcine în județ, Radu Ababei, inspector șef la Inspectoratul Școlar Județean, căruia i se reproșează un management nu tocmai bun, și Haralambie Irimescu, căruia i s-a cerut mai multă implicare în activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă. Pe listă era și Iulian Arbunea, șeful de la Cadastru, dar aici ecuația a fost rezolvată prin numirea unui nou director interimar. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.