• marcajele rutiere imposibile pun la încercare nervii șoferilor
Una dintre cele mai enervante și periculoase intersecții din municipiul Bacău este cea dintre străzile 9 Mai și Dumbravei. Și aceasta, din cauza modului de-a dreptul surprinzător în care șoferii care credeau că se încadrează pentru banda de mers înainte, dinspre Asirom spre BCR, se trezesc brusc că se află pe banda pentru stînga, fiind obligați fie să vireze la stînga, spre reprezentanța Dedeman, fie să îi încurce pe ceilalți participanți la trafic, intrînd forțat pe banda pentru mers înainte.
Săgețile care-i derutează pe șoferi
Practic, după intersecția dintre Bulevardul Unirii și strada 9 Mai, pe direcția către Piața Centrală, banda a doua are desenată o săgeată pentru mers înainte. La cîteva zeci de metri distanță, în dreptul stației de autobuz de la Piața Centrală, pe aceeași bandă, fără nici un alt marcaj, apare brusc o săgeată care indică stînga. Numai șoferii care cunosc „invenția” Primăriei și cei care au avut șansa de-a se naște cu un simț al intuiției mai dezvoltat știu să „sară” din timp pe banda din dreapta, ca să se încadreze pentru „înainte”. Ceilalți conducători auto, care nu au reușit să se adapteze modului de gîndire al specialiștilor Primărie,i ajung în situația de a nu înțelege cum au „aterizat” pe o bandă greșită. „Dom’le, e ca în bancurile cu proști. Mergeam liniștit înainte și, deodată, mă trezesc că trebuie să fac la stînga. N-am mai văzut așa ceva în 15 ani de șoferie! Ori n-au gîndit-o deloc, ori ne pun la încercare reflexele și nervii. Era să mă tamponez cînd am încercat să intru pe banda corectă, nu se poate așa ceva. Cînd o să schimbe ceva, cînd vor fi accidente cu morți sau răniți ?”, s-a plîns Marin Pavel, un conducător auto din altă localitate, surprins de „ingeniozitatea” celor care au gîndit marcajele rutiere din zonă.
Trebuie refăcute marcajele rutiere
Deși zilnic în zona respectivă se înregistrează situații neplăcute, cauzate de marcajul buclucaș, Primăria municipiului Bacău nu a intervenit pînă acum, cu toate că nici măcar nu ar fi fost necesar un efort prea mare. „Vom vedea ce e de făcut. Nu puteam să facem altfel, din cauza spațiului restrîns din zonă. Vom încerca să rezolvăm problema, dacă se confirmă”, a precizat Florin Mateuță, directorul Direcției Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei municipiului Bacău. Din fericire, Serviciul Poliției Rutiere a municipiului Bacău nu se află în aceeași criză de informații ca Primăria, furnizîndu-ne chiar și o explicație logică a harababurii de pe strada 9 Mai. „Situația se va remedia în curînd. S-a ajuns în această situație din cauza faptului că marcajele rutiere au fost făcute înainte de a fi montat semaforul și de a se regîndi încadrarea pe benzi. Soluția este refacerea marcajului și, în acest mod, vor fi eliminate problemele existente”, a precizat inspectorul principal Dorin Roman, din cadrul Poliției Rutiere a municipiului Bacău. Pînă la refacerea marcajelor și intrarea în normalitate, zona Pieței Centrale va rămîne un fel de „triunghi al Bermudelor” pentru conducătorii auto care nu cunosc „ghidușia” pregătită involuntar de realizatorii marcajelor rutiere. Chiar dacă din cauza aglomerației nu pot avea loc accidente foarte grave, este de dorit ca situația să fie remediată cît mai rapid, pentru înlăturarea haosului din zonă și pentru creșterea fluidității și ordinii traficului rutier. (Codrin POP)
Lasă un răspuns