PELERIN ÂN ȚARA SFÂNTĂ

Capela Nerecunoștinței

Doru CIUCESCU

Nu puțini creștini devin năuci cînd pășesc pentru prima oară în incinta Bisericii Sfîntului Mormînt, mai ales dacă nu sînt însoțiți de un ghid, atît de multe sînt locurile de pelerinaj. în această situație ne-am găsit atît eu, cît și soția mea, cînd am intrat în acest monumental locaș de cult în Sîmbăta Mare pentru a lua parte la ceremonia luării Luminii Sacre. Cu toate că alesesem o excursie organizată în Țara Sfîntă de către o agenție de turism serioasă, am constatat că am ajuns în Biserica Sfîntului Mormînt fără ceilalți pelerini din grup și fără ghid, deoarece ei nu au reușit să străbată două baraje formate din polițiști și militari, care lăsau să treacă numai pe cei care aveau o invitație specială sau o legitimație de ziarist, cum a fost cazul nostru. Avantaj serviciu!
Deși am avut la dispoziție timp berechet – de la vremea prînzișorului pînă la ora 14, cînd s-a produs Miracolul Foc Sfînt – nu remarcasem decît Piatra Ungerii și Baldachinul („Kuvulkion” în limba greacă sau „Aediculus” în limba latină), în interiorul căruia se găsește Mormîntul Sfînt, adică ultimele două din cele 14 opriri stabilite încă din secolul al XI – lea pentru „Via Dolorosa”. Nici măcar n-am urcat la primul etaj, unde am fi putut vedea locurile sfinte ale altor trei opriri (a X-a: Iisus este dezbrăcat de veșminte pentru crucificare; a XI-a: Iisus este pironit pe cruce; a XII-a: Iisus își dă duhul). Am căscat gura, pur și simplu, la agitația pelerinilor, la măreția edificiului Bisericii Sfîntului Mormînt, la picturile murale, dar mai ales la acei oameni de pază îmbrăcați în straie călugărești, care, din cînd în cînd, dădeau niște ordine de evacuare a anumitor zone cu o voce atît de puternică și cu o mișcare a mîinilor atît de energică (probabil pentru a fi mai convingători, deoarece nu toată lumea înțelegea limba greacă), încît ne așteptam ca din clipă în clipă să fim dați afară cu toții, cum auzisem că s-a întîmplat în alți ani, cînd veniseră să asiste unii lideri de stat.
în schimb, a doua zi am avut timp să vizităm pe îndelete aproape în întregime Biserica Sfîntului Mormînt, însoțiți fiind de ghidul Andrei. Printre locurile sfinte mai puțin parcurse de pelerini, cărora noi le-am trecut pragul, a fost Mormîntul lui Iosif din Arimateea, situat în spatele Sfîntului Baldachin. Am văzut o peșteră cu pereții afumați, cu un altar din lemn cu urme vizibile de incendii, într-o stare evidentă de paragină. Mormîntul era situat într-o criptă în stîncă. Ghidul ne-a informat: „I se mai spune și Capela Nerecunoștinței, deoarece lui Iosif din Arimateea ar fi trebuit să i se acorde respectul cuvenit în acest lăcaș de cult, avîndu-se în vedere faptul că el a cedat locul său de veci pentru Iisus.” Un preot din grup a confirmat vorbele ghidului, citînd cu glas tare din evanghelia lui Matei: „Spre seară a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care (…) l-a pus într-un mormînt nou al lui însuși, pe care îl săpase în stîncă.”
… Am intrat și în Capela Plîngerii, unde Iisus a fost închis o perioadă avînd picioarele imobilizate, deoarece erau intrate pînă mai sus de glezne în două găuri ale unei plăci de piatră. Pe tot parcursul „Drumului Crucii”, de la Pretoriu și pînă la Sfîntul Mormînt, Supliciul și Patimile Domnului nu au contenit măcar o clipă.
… Iată-mă ajuns la Capela lui Adam, un loc aflat la poalele stîncii Golgota, unde, într-o fisură largă sub formă de fus, a fost găsit craniul lui Adam. Ghidul a venit cu explicații: „Prin sîngele lui Iisus care s-a scurs prin această fisură din vîrful stîncii Golgota pînă la craniul primului om, Adam, s-a spălat păcatul originar al omenirii. Din acest motiv, icoanele bizantine aveau la bază un craniu”. Am văzut fisura printr-un paravan de protecție din sticlă, dar craniul nu mai era.
… Am trecut pe lîngă poarta Peșterii Aflării Sfintei Cruci, care spre marea noastră părere de rău era închisă din motive necunoscute nouă, unde am fi coborît 42 de trepte pînă la locul unde Sfînta Elena, în pelerinajul ei din secolul IV, a descoperit Sfînta Cruce, crucile celor doi tîlhari, precum și piroanele utilizate la crucificare. Ghidul ne-a mai spus: „Pentru a face distincția între Sfînta Cruce și celelalte două cruci, împărăteasa Elena a făcut un test: a pus să se atingă cu fiecare cruce cîte un mort. Numai una dintre ele – Sfînta Cruce – a produs minunea învierii sărmanului defunct.
… Am mai vizitat și alte capele mai mult sau mai puțin notorii cuprinse între zidurile Bisericii Sfîntului Mormînt, cel puțin zece, dar o întrebare îmi stăruia în minte: nerecunoștința oamenilor poate fi atît de mare încît nu se găsește nici un sponsor care să ajute la refacerea Capelei lui Iosif din Arimateea, așa cum a fost ea acum mai bine de un mileniu și jumătate? nu remarcasem decît Piatra Ungerii și Balda

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!