Pensiile orășenilor, numai pe card

Administrator

Alin LEANCĂ, Olimpia FILIP

Potrivit unei propuneri recente a autorităților, băcăuanii care trăiesc în orașe și-ar putea primi în viitor pensiile numai pe carduri bancare, nu și prin poștă cum se procedează acum. „în ansamblu, ni se pare o propunere bună, cu condiția unei negocieri între Casa Națională și bănci și a promovării mai puternice a serviciului de către acestea din urmă. Pe de o parte, încasarea pensiei doar pe card ar pune probleme persoanelor singure și imobilizate la pat, care poate n-ar avea încredere să divulge codul de acces pe card persoanelor ce se ocupă de ele. De asemenea, chiar dacă lumea s-a mai obișnuit cu cardurile, acest sistem nu este încă foarte popular și schimbarea ar trebui făcută treptat. Pe de altă parte însă, comisionul încasat de bănci din pensiile pe card este foarte mic. La CEC, din cîte știu, este de un leu sau doi pe lună, omul nu depinde de factorul poștal și cu cardul se pot plăti diverse utilități”, a declarat Liviu Crețu, directorul Casei Județene de Pensii (CJP).

„Nu cardul e problema, ci banii puțini!”

Pentru a afla cum văd pensionarii propunerea de a primi banii pe card, am stat de vorbă, prin sondaj, cu patru bătrîni întîlniți pe stradă.

Maria Gheorghieș, 68 de ani – „Asta mi-ar mai lipsi! Am să merg cu nepotul să mă ajute să-mi scot pensia, că eu nu mă pricep. Și eu și soțul sîntem în aceeași situație. Nu știu cum o să ne descurcăm, că acolo e un cifru pe care nu știu cum să-l bag”.

Elena Ptilescu, 55 de ani – „Mai întîi să mărească pensiile și apoi să le pună pe card! Eu am să mă descurc cu bancomatul, că am avut și salariul pe card și m-am învățat Nu e problema cardului, ci a banilor puțini”

Maria Mascaru, 62 de ani – „E mai bine să primim pensiile pe card. Vara stau mai mult la țară și trebuie să vin special ca să prind poștașul și să-mi iau pensia. Dacă s-ar pune pe card, n-aș mai avea grija asta”

Vasile Cîntea, 71 de ani – „Am pensia pe card de patru ani. E foarte bine și comod. Vine mai repede decît poștașul. Am învățat repede să folosesc bancomatul”.l și cu cardul se pot plăti div

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.