Aduși la disperare de ignorarea revendicărilor lor de către autorități, pensionarii băcăuani sînt gata să iasă în stradă, alături de colegii de suferință din toată țara. Președintele filialei locale a Uniunii Generale a Pensionarilor (UGP) a anunțat ieri că peste o sută de bătrîni se vor reuni marți, 19 iunie, între orele 9.00 și 11.00, pentru a picheta sediul Prefecturii. „Cerem mărirea punctului de pensie, care să ne ofere șansa unei vieți decente, concretizarea proiectului privind ajutoarele financiare lunare pentru cei cu pensii foarte mici, lărgirea gamei de medicamente compensate și gratuite, eliberarea de către medicii de familie a unor rețete pe două luni pentru bolnavii cronici, scutindu-i astfel de o umblătură inutilă, gratuitate pentru pensionari la analize medicale și servicii stomatologice. Iar la nivel local cerem un sediu pentru clubul nostru, un spațiu încăpător unde să ne desfășurăm activitățile”, a precizat Gheorghe Iosub. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.