PENTRU CĂ INVESTIȚIILE ELECTRICA VOR FI DIMINUATE, Vom rămîne fără curent electric la prima pală de vînt

Redacția Ziarul de Bacău

• în anul financiar trecut, Electrica Moldova a înregistrat pierderi de peste 300 de miliarde de lei

Filiala Electrica Moldova, cu sediul în Bacău, societate care distribuie energie electrică în cele șase județe din zona Moldovei, a încheiat anul financiar anterior cu pierderi de aproape 300 de miliarde de lei. Potrivit conducerii firmei, 80 la sută din pierderile înregistrate s-au datorat provizioanelor constituite pentru taxe de drumuri sau altfel de taxe impuse de legislație, precum și provizioanele constituite pentru consumatorii de la care societatea nu a reușit să recupereze contravaloarea energiei electrice consumate. Celelalte pierderi înregistrate de Filiala Electrica Moldova au fost datorate creșterii prețului de achiziție la energia electrică cu aproximativ patru procente, aplicarea tarifului la marii consumatori, față de tariful simplu. O altă problemă majoră care a dus la înregistrarea de pierderi economice o reprezintă trecerea consumatorilor casnici la tariful social. „Dacă nu ar fi fost toate aceste facturi, am fi încheiat anul financiar cu profit. Și abonații noștri au de suferit de pe urma faptului că înregistrăm pierderi, pentru că o parte din bani ar fi putut fi direcționați spre investiții”, ne-a declarat Traian Mazilu, directorul general al Filialei Electrica Moldova.

În anul financiar trecut, Filiala Electrica Moldova a înregistrat din vînzarea energiei electrice circa aproape 8.400 de miliarde de lei și circa 5,7 miliarde de lei din activitatea financiară. Cît privește cheltuielile, acestea s-au ridicat la peste 8.600 de miliarde de lei pentru activitatea de exploatare și peste 12,5 miliarde pentru activitatea financiară. Și în anul financiar 2002 Electrica Moldova a înregistrat pierderi, însă comparativ cu anul trecut, valoarea s-a ridicat la numai 150 de miliarde de lei. Numai că în anul 2002 pierderile au fost cauzate în principal de condițiile meteorologice nefavorabile, care au impus, ulterior, investiții de sute de miliarde de lei pentru remedierea daunelor. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.