• Transport Public SA a rămas singurul operator de transport public din oraș
Un contract privind asigurarea serviciilor de transport public pe zece dintre traseele existente acum pe raza municipiului Bacău va fi încheiat, în zilele următoare, între Primăria Bacău și Transport Public SA. Este vorba despre traseele 1, 3, 3/,4, 5, 6, 14, 17, 18 și 22 care au fost licitate ieri, de la ora 16.00, la sediul primăriei, de această societate în cadrul procedurii de concesionare a serviciilor de transport public prin negociere directă.
Gavril Pircu, directorul Direcției Economice din cadrul Primăriei Bacău, a precizat că procedura aceasta a fost adoptată de administrația publică băcăuană după ce, la licitația care a fost organizată la începutul acestei luni, singura societate care și-a depus candidatura pentru obținerea dreptului de prestare a acestui gen de servicii a fost SC Transport Public Privat. „Sînt convins că vom avea de acum mai multă ordine în transportul public privat din municipiu. Se va circula cu mai multă punctualitate și în mai bună siguranță, și nu vom mai avea parte de problemele pe care le-am avut din acest punct de vedere”, ne-a declarat viceprimarul Dragoș Benea.
El a mai adăugat că după ce SC Transport Public va semna contractul de concesionare a serviciilor de transport public pe cele zece trasee ce au fost negociate, transportatorii privați care acoperă acum traseul nr. 17 vor trebui să se reorienteze către alte activități desfășurate în afara municipiului. „Nu am ce să comentez. Vom vedea ce vom face. Așa ne trebuie dacă nu am fost în stare să ne dotăm și noi cu mașini noi, cu Euro 3”, a spus resemnat Cătălin Petrea, președintele Asociației Operatorilor de Transport Public Privat (AOTPP). Viceprimarul Dragoș Benea nu ne-a putut oferi ieri mai multe amănunte în privința traseelor care nu au fost licitate de Transport Public și care au rămas, astfel, descoperite. Este vorba despre traseele 7, 9, 16 și 19, care erau asigurate pînă acum tot de Transport Public. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns