Pentru ei, o altă Românie

Administrator

Sînt elev în clasa a XII-a F și, împreună cu alți trei colegi, am participat la proiectul Comenius 1 „Investigație asupra situației fetelor în învățămîntul tehnico-profesional”, care dorește, printre altele, dezvoltarea schimbului de idei între elevii români și elevii din U.E. âmpreună cu colegii mei, am încercat să prezentăm realitatea sistemului de învățămînt românesc și să facem asocieri și deosebiri cu cel din Austria, Grecia, Italia și Spania.
Aventura noastră a început la aeroportul Otopeni, unde, la o cafea, am aflat ce înseamnă să fii elev în Austria. Că trebuie să fii serios și responsabil știam, dar nu știam că anii de liceu sînt cinci la număr și că, în fiecare an, trebuie să dai un mic „bacalaureat” pentru a trece în anul următor.
Delegația din Austria a numărat doi profesori și patru elevi în anul IV de liceu. Am început o conversație parcă timidă cu Patrick, un elev pasionat de calculatoare și fizică, și care dorește ca, în viitor, să vadă lumea. în scurt timp, îmi dau seama că numai sistemele sînt diferite și că, în rest, tinerii au aceleași preocupări în timpul liber. âmpreună, am început să discutăm ca niște prieteni care nu s-au mai văzut de ceva timp și care aveau foarte multe de povestit. Martina, una din elevele din Austria, îmi dezvăluie că a citit odată, într-un ziar din Viena, despre România și că prima impresie nu fusese chiar așa de bună, deci citise unul dintre multele articole care ne mîzgăleau imaginea țării. Pe cît am putut, am încercat să îndepărtăm acea primă impresie, ceea ce a fost foarte ușor, deoarece România are niște peisaje și niște oameni care lasă mut orice străin.
După o întîrziere de circa jumătate de oră, avionul delegației Greciei aterizează. Fuseserăm informați că o să vină trei profesori și doi elevi – Foivos și Vasilis. âmpreună cu colegii mei, am dorit să le arătăm cît de ospitalieri sîntem și le-am păstrat elevilor locuri în apropierea noastră. Pe tot parcursul drumului, elevii greci ne-au întrebat diverse lucruri despre țara noastră: dacă sîntem monarhie sau republică, care este cel mai mare oraș din România sau chiar cine este președintele României. Totodată, elevii greci ne-au relatat în ce constă sistemul lor de învățămînt – care s-a dovedit a fi mai bun ca al nostru (din perspectiva mea) – și că se axează mai mult pe practică decît pe teorie. Deși nu știau care este capitala României, toți elevii și profesorii știau cine a fost Vlad Țepeș, Nadia Comăneci și, nu în ultimul rînd, Gheorghe Hagi.
Impresia negativă a străinilor despre România s-a schimbat o dată cu vizitarea Bacăului și participarea la o întîlnire cu autoritățile locale. Profesorii ne-au mărturisit că Bacăul este un oraș liniștit și că ar dori să-l mai viziteze în viitor. Cel mai mult m-a impresionat discuția la care au participat elevii români și străini. Cu toții eram la o masă și discutam în patru limbi diferite, dar, cu ajutorul limbii engleze, am discutat despre viața de zi cu zi și despre cum ne petrecem timpul liber. Atunci am făcut și schimb de adrese de e-mail și numere de telefon.
A fost pentru prima dată cînd am putut să-mi ajut liceul și sper că această experiență să-mi fie de folos în viitor. (Ciprian BECA, Răzvan BOGDAN – a XII-a F) Helvetica-R omânie

Sînt un simplu elev de la clasa a XII-a F și, împreună cu alți trei colegi, am participat la proiec

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.