Penurie de catedre în învățămînt

Redacția Ziarul de Bacău

• per total, față de anul trecut, numărul catedrelor pentru care pot opta profesorii este mai mare • în schimb, educatorii, învățătorii, profesorii de română, engleză, franceză, chimie, fizică sau educație fizică nu vor avea nici o catedră în oraș

Tinerii care vor să intre în învățămînt sau cadrele didactice cu experiență, care vor să prindă un post mai bun, vor afla peste aproximativ două săptămîni care sînt catedrele vacante pentru care pot opta după desfășurarea concursului de titularizare. După rezolvarea dosarelor de la pretransfer și restrîngere de activitate de la începutul săptămînii trecute, inspectorii de la personal din Inspectoratul Școlar Județean Bacău au refăcut listele cu posturile rămase vacante. Față de catedrele vacante publicate pe Internet înainte de mișcarea personalului didactic, au dispărut posturi ocupate în urma restrîngerii de activitate și cele pentru care au optat dascălii de la pretransfer. „Lista este deschisă în continuare, pentru că am introdus catedrele lăsate vacante de dascălii de la pretransfer. Totodată, este posibil să mai apară catedre ca urmare a renunțării la titulatură, eventualele pensionări la cerere și posturile de la suplinire. Acestora li se adaugă catedrele mozaic, formate din trei sau mai multe discipline, pe care vor fi repartizați suplinitorii necalificați”, ne-a declarat Ionel Ardeleanu, inspector de personal la ISJ Bacău.

Reprezentanții ISJ nu au putut aproxima care va fi numărul catedrelor care vor apărea în listă, deoarece în ultimii ani se înregistrează foarte multe renunțări la titulatură și, mai rar, dar peste media anilor trecutți, pensionări la cerere. Afluența foarte mare a cererilor de renunțare la sistemul de învățămînt vine în special de la educatori și învățători care preferă să plece în străinătate, decît să predea în România pentru 100 de dolari pe lună. Chiar și în condițiile plecării masive în străinătate a cadrelor didactice, în județul Bacău există foarte multe discipline care pentru concursul din această vară nu dispun de locuri vacante la șolile sau liceele din orașe. „La educatori, învățători, profesori de limba și literatura română, limba engleză, granceză, educație fizică, chimie, fizică sau instruire pedagogică nu există, în prezent, catedre la școlile din oraș. Doar la informatică și limba română pentru liceu ar putea să apară catedre libere la oraș”, a mai spus inspectorul Ionel Ardeleanu.

Comparativ nu numărul catedrelor publicate anul trecut pentru concursul național de titularizare, în acest an numărul posturilor este mai mare cu aproximativ o sută. Apariția unui număr sporit de catedre vacante ar putea avea ca explicație și faptul că, în 2003, mai mulți directori de școli au fost sancționați de ISJ pe motiv că au dosit catedre, iar profesorii i-au reclamat că au pierdut șansa de a prinde o școală bună. Listele cu catedrele pentru care vor putea opta profesorii care vor participa la concursul de titularizare va fi publicată după data de 15 mai, cu două luni înainte de desfășurarea examentului. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.