PEREGRIN ÂN ȚARA SFÂNTĂ

Administrator

„Stînca înmulțirii pîinilor” din Tabgha

Doru CIUCESCU

Dintre cele peste 30 de minuni ale Mîntuitorului menționate în Sfînta Scriptură, una mi se pare definitorie pentru locuitorii Israelui: „înmulțirea pîinilor”, al cărei loc de desfășurare este indicat de o stîncă ocrotită de Biserica înmulțirii Pîinilor și Peștilor din localitatea Tabgha, de pe țărmul Mării Galileii.
Pelerinii care străbat Israelul observă că solul este în cea mai mare parte stîncos, iar arșița soarelui pare a fi neîntreruptă de ploi. în același timp, ei rămîn uimiți să vadă oaze de culturi agricole prospere, avînd, astfel, impresia că se obțin recolte din piatră seacă.
… Autocarul rula spre nord, pe drumul național 90 de pe țărmul vestic al Mării Galileii, denumite și „castelul de apă” al Israelului, chiar dacă se află la circa 210 metri sub nivelul Mării Mediterane, dar, totuși, mai sus cu aproximativ 200 metri decît Marea Moartă. Ne apropiam de Tabgha. Un pelerin din spatele meu a început să citească în șoaptă un pasaj din „înmulțirea pîinilor” din Evanghelia lui Ioan: „în locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii. Iisus a luat pîinile, a mulțămit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea le-a dat și din pești cît au voit. După ce s-au săturat, Iisus a zis ucenicilor Săi: «Strîngeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.» Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pîini de orz, după ce mîncaseră toți.”
… Am ajuns la o parcare din fața Bisericii înmulțirii Pîinilor și Peștilor. Zeci de vînzători ambulanți își promovau zgomotos produsele, printre care la loc de cinste erau niște pietricele în formă de pîine, avînd scrijelite pe ele doi pești. Ghidul a venit cu explicații: „Acest edificiu a fost ridicat de curînd de către monahii benedictini pe ruinele unei vechi biserici bizantine construite pe la mijlocul secolului al IV-lea. Pe pardoseala din fața Sfintei Mese este mozaicul bizantin original cu o imagine a coșului cu pîini și doi pești, iar sub Sfînta Masă este «stînca înmulțirii pîinilor» pe care au fost așezate cele cinci pîini și cei doi pești înainte de fi luate de Iisus pentru a produce miracolul.”
… Am ajuns lîngă mozaicul bizantin și „stînca înmulțirii pîinilor”, ridicată la o palmă deasupra pardoselii. Mă simțeam emoționat deoarece mă aflam în locul unde s-a produs unul dintre cele mai importante miracole săvîrșite de Iisus!
Un preot din grup mi-a transmis un gînd:
– Credincioșii, crezînd, permit miracolelor să se producă în viețile lor.
– Henry Ford a avut o cugetare asemănătoare: „Crezi că poți sau că nu poți; așa va fi cum crezi.”
– Iisus a spus: „Facă-se după credința voastră!”
… Am părăsit Tabgha și pe marginea drumului se vedeau culturi agricole viguroase. Mă gîndeam că locuitorii Israelului au crezut în minunea de a obține recolte bogate din piatră seacă și le-au obținut.crezi.”
– Iisus a spus: „Facă-se după credi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.