Peregrin în Țara Sfîntă

Administrator

Capernaum și „tămăduirea soacrei lui Petru”

Doru CIUCESCU

Știam că în vechiul Capernaum Mîntuitorul a vindecat-o de friguri pe soacra Apostolului Petru, dar o variantă a motivației acestei minuni am aflat-o cînd am ajuns la fața locului.
… Am pășit printre vestigiile orașului Capernaum, o suprafață de aproximativ două hectare, unde zidurile locuințelor au fost reînălțate de către arheologi pînă la circa o jumătate de metru de la nivelul solului. Spre țărmul Mării Galileii, am remarcat edificiul nou, din beton și sticlă al unei biserici, ridicate pe piloni, deasupra casei Apostolului Petru. în partea opusă, la cîțiva zeci de metri depărtare, se găseau ruinele din calcar ale unei sinagogi, în care Iisus „a început să învețe pe norod” (Marcu 1: 21). Am auzit un crîmpei din prezentarea ghidului: „Comunitatea creștină din Capernaum a început să se dezvolte în jurul casei Apostolului Petru, care a servit ca biserică, dar și, începînd din secolul al II – lea, ca loc de pelerinaj. în secolul al IV -lea, deasupra casei Sfîntului Petru a fost construită o biserică octogonală, prima de acest fel din Țara Sfîntă. Biserica actuală a fost construită prin străduința părinților franciscani la începutul anilor ’90.”
…Am ieșit din Capernaum. Prin geamul autocarului se vedeau apele sclipitoare ale Mării Galileii. Niște pescari se agitau într-o barcă din larg, ca în vremurile biblice. Am început să citesc din „Pescuirea minunată” (Luca 5: 4 – 6): „Iisus (…) i-a zis lui Simon: <<(...) Aruncați-vă mrejile pentru pescuire>>. Drept răspuns, Simon a zis:<<învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic (...)>>. După ce le-au aruncat, au prins o așa mare cantitate de pești că începeau să se rupă mrejile”.
…Am auzit un dialog dintre doi tineri proaspăt căsătoriți. Ea îi citea din „Tămăduirea soacrei lui Petru” (Marcu 1: 30 – 31): ” Soacra lui Simon zăcea în pat prinsă de friguri; și îndată Simon și Andrei au vorbit lui Iisus despre ea. Iisus a apucat-o de mînă, a ridicat-o în sus și a lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească”. Tînăra soție l-a întrebat:
-De ce ucenicii lui Iisus au dorit ca „soacra lui Petru” să fie vindecată „îndată”?
– Ăăă… ce să spun… soacră, soacră, poamă acră…
– Pentru ca ea să le „slujească”, adică pentru ca ea să le pregătească cît mai repede peștii prinși după „pescuirea minunată”.
– Mda… o interpretare posibilă a motivației minunii lui Iisus.
Un preot din grup, care a auzit și el discuția, mi s-a adresat: „Acești însurăței au meritul, rar pentru tineretul de astăzi, de a fi făcut efortul de a citi Biblia”.ebat:
-De ce ucenicii lui Iisus au dorit ca ”

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.