Perpetua așteptare…

Mihai BUZNEA

Astăzi este 23 august. în urmă cu 63 de ani, România întorcea armele împotriva fostului aliat german și trecea de partea coaliției antihitleriste. Prin acest act își semna, de fapt, condamnarea la comunism sub dominația armatelor „frățești” sovietice și a directivelor venite direct de la Moscova. Moment istoric ce ne va marca puternic evoluțiile viitorilor aproape cincizeci de ani, pînă la revoluția din decembrie ’89, cînd „roata” se va reîntoarce spre direcția normală. Pînă atunci, însă, inspirați și contigentați ideologic de marxism-leninismul atot-biruitor, noii cîrmuitori ai așa-ziselor destine socialiste au falsificat alegerile din aprilie 1946, prin care au accedat la putere. L-au îndepărtat de pe tron pe regele Mihai, hărăzindu-i un destin de exil. Au urmat naționalizarea principalelor mijloace de producție, la 11 iunie 1948, etatizarea băncilor, reforma învățămîntului, epurările din armată, colectivizarea agriculturii, programele cincinale de dezvoltare economică și socială. Totul, sub semnul „împlinirlor mărețe”.
Condeiele vremii au dedicat numeroase pagini de epopee insurecției naționale, antifasciste și antiimperialiste din august 1944 – formulă aflată în vogă în tot acel răstimp, preaslăvind marile cuceriri ale socialismului victorios, cu construcțiile sale megalomanice și „epoca de aur”, cu viitorul luminos al omenirii și cultul deșănțat al personalității Odiosului și Sinistrei, cuplul dictatorial de tristă și jenantă amintire.
Astăzi, după ce s-a demonstrat că destinele noastre au, totuși, o evoluție în cerc, ne căutăm calea spre adevărata libertate și demnitate. Nu cu lozinci și sloganuri de genul „Stalin și poporul rus/ Libertate ne-au adus!” ori „Lumina vine de la Răsărit” sau „Cu partidul nostru-n frunte/ Vom avea victorii multe”. încrîncenările politicianiste ale momentului ne pun în fața altor întrebări cu răspunsuri imposibile sau nerostite: spre ce ne îndreptăm, totuși?! Calea, Adevărul și Lumina promise pe baricadele revoluției românești se lasă, totuși, prea mult așteptate. Tranziția e perpetuă și deocamdată duce spre nicăieri, economia prosperă, dar nu prea se vede, nivelul de trai crește, dar nu se simte. Ș.a.m.d. Să fim, oare, condamnați la o perpetuă așteptare?!…
Dar astăzi e 23 august, viața merge înainte, colegul nostru Ștefan Olteanu își sărbătorește ziua de naștere – 23 august 1943 – la fiul său, stabilit la Bruxelles, iar Ziarul de Bacău consemnează toate aceste evenimente din acest colț de pagină. E, totuși, vreme bună și optimismul înflorește, dacă e să ne amintim și numai de o celebră replică de sorginte evreiască: cum o mai duci?; mulțumesc, bine; astăzi, mai bine decît mîine!…eră, dar nu prea se vede, nivelul de trai crește, dar nu se simte. Ș.a.m.d. Să fim, oare, c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!